Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:19 01 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alți doi inculpați din dosarul „Mita din Portul Constanța!” au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției la DNA

ro

31 Jul, 2025 09:48 990 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: ZIUA de Constanța

Vești noi, din dosarul „Mita din Portul Constanța”! Doi inculpați cercetați penal pentru presupusa faptă de dare de mită, în cauza menționată au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției la Direcția Națională Anticorupție!
 
Alături de aceștia alte 39 de persoane sunt anchetate de procurorii DNA, printre acestea aflându-se și fostul șef al filialei municipale PSD Constanța Ion Dumitrache, suspectat pentru fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite prev. de art. 13 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție; precum și pentru dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.
 
Potrivit portalului instanțelor de judecată, în cursul zilei de miercuri, 30 iulie 2025, pe rolul Secției Penale a Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul cu indicativul 3777/118/2025, sesizarea cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei (art.483 NCPP), în care Bucur Răzvan figurează ca inculpat. Cauza va fi pusă în dezbatere la finalul lunii septembrie 2025.
 

 
Un alt dosar, cu numărul unic 3754/118/2025, a fost înregistrat la aceeași instanță dosarul în care Țăranu Laurențiu și-a recunoscut faptele la DNA. Termenul a fost stabilit mai devreme, respectiv, în a doua jumătate a lunii august.
 

 
 Oficial de la DNA

 
În continuarea comunicatului nr. 124/VIII/3 din 24 februarie 2025, vă aducem la cunoștință faptul că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 24 februarie 2025, respectiv 25 februarie 2025, față de inculpații:
- CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU, director Direcția Tehnică în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
 
- VIȘAN GEORGE-GABRIEL, director Comercial în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
 
- CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL, consilier al directorului general al C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită (4 infracțiuni) și complicitate la dare de mită (3 infracțiuni din care 2 în formă continuată);
 
- MOCANU LUCIANA-IZABEL, funcționar în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;

 
- DUMITRACHE ION, șeful organizației municipale Constanța a unui partid politic, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită și infracțiunii constând în fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
 
 
- VOINESCU IONUȚ, ofiţer de poliţie în cadrul Gărzii de Coastă, pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și
 
- 12 persoane fizice fără calitate specială, oameni de afaceri și reprezentanți ai unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța, pentru comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită sau complicitate la dare de mită.
 
Cei 17 (șaptesprezece) inculpați menționați anterior vor fi prezentați la data de 25 februarie 2025 cu propunere de arestare preventivă Tribunalului București.
Inculpatul Dumitrache Ion va fi prezentat la data de 25 februarie 2025 cu propunere de arestare preventivă Curții de Apel București, într-o cauză disjunsă din prezentul dosar.
 
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus următoarele:
1. punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 24 februarie 2025, față de inculpații:
- BANIAS EMIL-SORIN, director Sucursale în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
- IFIMOV OTILIA, funcționar în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
 
2. punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 24 februarie 2025, față de inculpații:
- ISAREV FLOAREA, șef serviciu Licențe și Autorizări în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
- STĂETU MIHAELA-ALINA, BRĂTULESCU SERGIU-IONUȚ, SOARE ANA-MARIA, funcționari în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
- trei persoane fizice fără calitate specială, reprezentanți ai unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța, pentru comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită;
 
3. punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul M.B.G., persoană fizică fără calitate specială, reprezentanți ai unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită;
 
4. efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 11 (unsprezece) suspecți:
- opt societăți comerciale S.C. JT TERMINAL CONSTANȚA S.R.L., S.C. BOSKALIS S.R.L., S.C. SEA CONTAINER SERVICES S.R.L., SC ALMATRANS SRL, VAN OORD DREDGING AND MARINE CONTRACTORS B.V. ROTTERDAM - SUCURSALA CONSTANȚA, S.C. ABC VAL S.R.L., S.C. ALMMA CONTRACTORS GROUP S.R.L., S.C. BETOANE și PREFABRICATE S.R.L., pentru comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită sau complicitate la dare de mită și
- trei persoane fizice fără calitate specială, reprezentanți ai unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța, pentru comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită.
 
În prezentul dosar, procurorii anticorupție desfășoară cercetări în vederea documentării unor infracțiuni de luare și dare de mită presupus a fi comise de către funcționari publici și oameni de afaceri în legătură cu activitatea economică desfășurată în Portul Constanța.
 
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2024 - 2025, mai mulți oameni de afaceri și reprezentanți ai unor societăți comerciale ar fi promis și ar fi remis funcționarilor publici menționați anterior sume de bani cuprinse între 2.000 de euro și 100.000 de euro, precum și alte bunuri, pentru a le oferi susținere și pentru a fi ajutați să își dezvolte afacerile pe care le desfășoară în zona Portului Constanța.
Sumele de bani ce ar fi fost primite cu titlul de mită de către funcționarii publici sunt de aproximativ 350.000 de euro.
În concret, oamenii de afaceri și reprezentanții societăților comerciale ar fi urmărit prin aceste demersuri următoarele:
- facilitarea la nivelul conducerii C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a procedurilor necesare realizării cesionării unor bunuri imobile și intabularea ulterioară a acestora pe numele unei societăți comerciale;
- urgentarea îndeplinirii actelor necesare în vederea avizării și aprobării la nivelul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a unui racord de cale ferată;
- îndeplinirea actelor necesare în vederea prelungirii unui contract de colectare a deșeurilor încheiat de aceeași companie națională în beneficiul societății deținute de inculpatul B.P.;
- asigurarea accesului exclusiv al unor societăți comerciale la anumite dane;
- câștigarea unor licitații și atribuirea preferențială a unor contracte precum: „Umpluturi și sistematizare teritoriu aferent Danei 99 din zona fluvio –maritimă a Portului Constanța și organizarea execuției lucrărilor”, „Extinderea cheurilor Danelor 10 și 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor”, „Realizare cheu estacadă în zona Danei 97 în Portul Constanța și organizare de șantier”, „Dragaj de investiții în Porturile maritime”, „Lucrări de întreținere a drumurilor și platformelor de circulație cu îmbrăcăminte din beton în porturile maritime”, „Drum de legătură est-vest rădăcină mol IV-V și organizarea execuției lucrărilor”;
- aprobarea unor proiecte care vizează extinderea operațiunilor desfășurate de unele societăți comerciale, cum ar fi: „Terminal de produse lichide – Port Constanța – Dana 97”;
- urgentarea procedurilor de plată a unor facturi fiscale emise de societățile comerciale pentru lucrările efectuate;
- închirierea / concesionarea de terenuri în regim preferențial;
- angajarea unor persoane în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța.
Sumele de bani ce ar fi fost promise de către oamenii de afaceri, în contextul menționat anterior, sunt estimate la aproximativ 6.000.000 de euro, la acest moment al cercetărilor.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei șapte inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
- să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală,
- să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
Celor șapte inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 
Inculpaților, respectiv suspecților li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale, în conformitate cu prevederile 307 și 309 Cod de procedură penală.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
În acest dosar, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
 
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
La Tribunalul Constanța Un inculpat din dosarul „Mită în Portul Constanța” cheamă în judecată CN APM

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii