Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:06 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Al treilea dosar. Chirurgul Mircea Pătruţ a chemat din nou în instanţă Spitalul Judeţean Constanţa

ro

04 May, 2018 00:00 5372 Marime text
Emil Mircea Pătruţ şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa apar ca părţi în dosarul nr. 2671/118/2018, înregistrat la Tribunalul Constanţa pe data de 2.05.2018. Prin acest dosar, reclamantul Emil Mircea Pătruţ contestă decizia de concediere din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, materia dosarului fiind „litigii de muncă“.
 
Reamintim că Mircea Pătruţ a fost revocat din funcţia de şef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pe data de 28 iulie 2010, fiind acuzat de „neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor ce îi reveneau în conformitate cu dispoziţiile art. 8, punctul A2 din contractul de administraţie 4/2008, aspecte constatate de raportul de control nr. 1164/7.7.2010, întocmit de către Comisia de control din cadrul DSP Constanţa“.
 
Ca urmare a acestei concluzii, managerul Căpăţînă a semnat decizia 1266/29.07.2010 privind suspendarea contractului individual de muncă nr. 3065 din 12.10.2007, al profesorului Mircea Emil Pătruţ. Ulterior acestei decizii, la începutul lunii august 2010, fostul şef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul SCJU Constanţa l-a acţionat în judecată pe fostul său şef, solicitând judecătorilor suspendarea actului prin care a fost demis.
 
Facem precizarea că pe rolul Tribunalului Constanţa mai există un dosar, înregistrat pe data de 28.04.2017 cu numărul 2812/118/2017, Secţia de Contencios administrativ şi fiscal, materia - contencios administrativ şi fiscal, cu obiectul - anulare act administrativ - Dispoziţia nr. 424/24.03.2017, stadiul procesual - fond. Părţile dosarului sunt: Emil Mircea Pătruţ - reclamant şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“ - pârât.
 
„Nu vor să mă repună pe funcţie. Dar mi-au propus o funcţie inferioară. Conducerea spitalului trebuie să respecte legea şi decizia instanţei“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Emil Mircea Pătruţ.
 
Emil Mircea Pătruţ şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa mai apar ca părţi şi în dosarul nr. 8749/118/2014, înregistrat la Tribunalul Constanţa pe data de 22.12.2014. Prin acest dosar, reclamantul Emil Mircea Pătruţ cere de la pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa „anulare act“, materia dosarului fiind „litigii de muncă“.
 
În şedinţa din 24.03.2016, magistraţii au admis în parte cererea. Iată soluţia pe scurt: „Admite în parte cererea. Anulează Dispoziţia nr. 1385/03.12.2014 emisă de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» din Constanţa. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii dispoziţiei contestate. Obligă pârâta la plata către reclamant a drepturilor băneşti de care acesta a fost lipsit ca efect al dispoziţiei contestate, până la data reintegrării efective. Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor băneşti cuvenite pentru perioada 28.08.2014 şi până la data punerii în aplicare a dispoziţiei contestate. Respinge ca nefondată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu apel în zece zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică, din data de 24.03.2016“.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii