Justiție Constanța Administratorul Nefertum Garden SRL, dat în judecată pentru antrenarea răspunderii după intrarea firmei în insolvență
Justiție Constanța: Administratorul Nefertum Garden SRL, dat în judecată pentru antrenarea răspunderii după
145
Marime text

Firma Nefertum Garden SRL trece printr-o perioadă grea, aflându-se în insolvență deschisă la cererea creditorilor.
Mai mult, administratorul judiciar a demarat un proces separat împotriva administratorului statutar al firmei, Liviu-Mihăiță Culcea, solicitând instanței antrenarea răspunderii acestuia.
Problemele juridice ale societății au început în primăvara anului 2025, când creditorul Terra Cycle SRL a solicitat deschiderea procedurii. Ulterior, pe lista creditorilor s-au înscris și DGRFP Galați (AJFP Constanța), precum și compania Toi Toi & Dixi SRL.
Prin hotărârea din data de 2 iunie 2025, Tribunalul Constanța a admis cererea de deschidere a procedurii generale de insolvență, desemnând ca administrator judiciar provizoriu societatea CC Insol SPRL.
Soluția pe scurt: Admite cererea formulată de creditorul Terra Cycle SRL. În temeiul art.72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului Nefertum Garden SRL.
Desemnează provizoriu, la cererea creditoarei, în calitate de administrator judiciar pe practicianul în insolvenţă CC Insol SPRL, cu sediul în Constanţa, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu fix de 7000 lei. În temeiul art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului.
Conform art.74 din Legea nr. 85/2014, debitoarea este obligată să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii insolvenţei, actele şi informaţiile prevăzute de art.67 alin.1) din Legea nr. 85/2014.
Conform art.85 alin.1) din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii ridică debitoarei dreptul de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, dacă aceasta nu-şi declară intenţia de reorganizare în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, în condiţiile art.74.
Dispune ca administratorul judiciar să notifice deschiderea procedurii generale creditorilor, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa în vederea efectuării menţiunii. În baza art.99 alin.3) din Legea nr. 85/2014, dispune publicarea notificării într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, pe cheltuiala averii debitorului. Termenul de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii generale este de 10 zile de la primirea notificării. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 16.07.2025. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea și publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor la 05.08.2025.
Termenul pentru formularea eventualelor contestaţii este 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar, conform art.111 alin.2) din Legea nr. 85/2014.
Fixează termenul pentru definitivarea tabelului de creanţe la 29.08.2025. Stabileşte data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 11.08.2025, ora 12:00 la sediul administratorului judiciar şi dispune convocarea creditorilor. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont distinct la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii.
În caz de neîndeplinire a măsurii, dispune deschiderea contului de către administratorul judiciar. Plăţile se vor face din contul deschis pe numele averii debitoarei, pe bază de dispoziţii emise de către administratorul judiciar. Toate operaţiunile contabile dispuse asupra acestui cont vor fi evidenţiate în rapoartele întocmite de către administratorul judiciar şi vor fi justificate, prin depunerea la dosar a documentelor de plată şi a extraselor de cont.
Fixează termen de judecată la data de 15.10.2025, ora 09:00, F10. În conformitate cu art.76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea prezentei hotărâri către instanţele judecătoreşti din circumscripţia Tribunalului Constanţa, în a căror jurisdicţie se afla sediul debitorului declarat la ORC Constanța.
Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, apelul urmând a fi depus la Tribunalul Constanța. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 02.06.2025.
Document: Hotărâre intermediară 601/2025 02.06.2025-se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Deși procedura a suferit amânări, inclusiv din cauza unei perioade de suspendare a activității instanțelor în toamna anului trecut, următorul termen pentru continuarea procedurii de faliment este fixat pentru 20 mai 2026.
În paralel cu dosarul principal de insolvență, administratorul judiciar a înregistrat dosarul 1355/118/2025/a1, având ca obiect „antrenarea răspunderii”. Instanța a rămas în pronunțare în acest dosar secundar, urmând să dea o soluție la data de 1 aprilie 2026.
Despre Terra Cycle SRL
Firma Terra Cycle SRL din Eforie Nord, a fost înființată la data de 29.03.2017 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 3821 - Recuperarea materialelor reciclabile.
Cifra de afaceri Terra Cycle SRL a fost de 10.941.367 lei în anul 2024, cu un profit de 3.136.604 lei.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 31,92%.
Terra Cycle SRL a raportat 49 angajați în anul 2024.
Asociat unic și administrator este Capatina Andreea. Aceasta este administrator și la New Vision Construct SRL.
Despre Toi Toi & Dixi SRL
Firma Toi Toi & Dixi SRL din București, a fost înființată la data de 18.05.2000 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 3700- Colectarea și epurarea apelor uzate.
Cifra de afaceri Toi Toi & Dixi SRL a fost de 23.139.005 lei în anul 2024, cu un profit de 2.459.955 lei.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 47.72%.
Toi Toi & Dixi SRL a raportat 65 angajați în anul 2024.
Acționari sunt Toi Toi & Dixi International GMBH,Toi Toi & Dixi Group GMBH(Germania). Administratori sunt Rusescu Cristian și Smolko Andrzej.
Rusescu Cristian este asociat și administrator și la Spartacus Logistics SRL.
Despre Nefertum Garden SRL
Firma Nefertum Garden SRL din Constanța, a fost înființată la data de 29.10.2020 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 8130– Activități de întreținere peisagistică.
Potrivit termene.ro, firma se află în insolvență.
Cifra de afaceri Nefertum Garden SRL a fost de 18.012 lei în anul 2020, cu un profit de 17.472lei.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 0.00%.
Asociat și administrator este Culcea Liviu-Mihăiță. Administrator judiciar provizoriu este CC INSOL SPRL.
Culcea Liviu-Mihăiță este asociat și administrator la Partener Building Construct SRL.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
De vidanjarea toaletelor ecologice din Medgidia se va ocupa o firmă controlată din Germania
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


