Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:58 17 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administratia Porturilor Maritime Constanța în proces cu Trei Fete Cucuiete SRL

ro

05 Aug, 2021 00:00 699 Marime text
 
  • În motivarea în fapt a acțiunii, C.N. Administraţia Porturilor Maritime S.A. a arătat, în esență, că Trei Fete Cucuiete SRL a achitat cu întârziere sume datorate ca preț al chiriei în baza contractului de închiriere încheiat între părți.
 
Judecătorii de la Secţia a II-a civilă din Tribunalul Constanța au fost investiți să soluționeze un proces intentat de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA societății comerciale Trei Fete Cucuiete SRL.   
 
Cauza a fost soluționată, inițial, de Judecătoria Constanța.
 
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâta SC Trei Fete Cucuiete SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 144,75 lei reprezentând penalități de întârziere cuprinse în facturile emise în perioada 31.01.2019 – 31.12.2019, generate de neplata facturilor emise în perioada noiembrie 2017 – iunie 2018, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
 
În motivarea în fapt a acțiunii, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA a arătat, în esență, că Trei Fete Cucuiete SRL a achitat cu întârziere sume datorate ca preț al chiriei în baza contractului de închiriere încheiat între părți pentru perioada (...), motiv pentru care este îndreptățită la plata penalităților de întârziere stabilite prin contract.
 
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
 
Prin Hotarârea nr. 941/2021, instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A., în contradictoriu cu pârâta Trei Fete Cucuiete SRL.
 
Pe cale de consecință, Trei Fete Cucuiete SRL a fost obligată la plata către Administraţia Porturilor Maritime SA a sumei de 144,75 lei, reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere cuprinse în facturile emise în perioada 31.01.2019 – 31.12.2019.
 
De precizat că instanța a respins cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

 
Nemulțumiți de decizia magistraților, oficialii Companiei Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA au formulat apel, la Tribunalul Constanța.
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 04 august 2021, SC Trei Fete Cucuiete SRL (înființată în 2017) are sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Dragoslavele, se află în întrerupere temporară de activitate, iar obiectul principal de activitate este reprezentat de „restaurante“.
 
Potrivit Confidas.ro asociat unic al firmei este Mirela Urechescu, iar administratorul este Răzvan Ionuț Ghenu.
 
Trei Fete Cucuiete SRL a avut punct de lucru în Portul Constanța - Sector Nord - Parcela Nr. 280.
 
Date financiare
 
2017
 
Cifra de afaceri: 7.049 lei
Cheltuieli: 31.666 lei  
Profit net: -24.687  lei
Angajați:  1
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Marcela Frigioiu, director executiv în Primăria Constanța, dată în judecată de CN Administraţia Porturilor Maritime! Verdict final
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii