Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:51 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Achitare pentru trafic de droguri! DIICOT Tulcea a „întors“ un dosar la Constanța! Procurorii au obținut rejudecarea

ro

02 May, 2023 00:00 2733 Marime text
  • Curtea de Apel Constanța a admis apelul procurorilor tulceni și a decis casarea hotărârii cu privire la decizia pronunțată pentru unul dintre suspecți.
  • Totodată, instanța din Constanța a trimis dosarul înapoi la Tulcea pentru rejudecarea în ce-l privește pe suspectul în cauză.
Un dosar instrumentat de procurorii anti-mafia din Tulcea se va întoarce la rejudecare la Tribunalul din oraș, în urma deciziei judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța!
 
Procurorii DIICOT Tulcea au cerut casarea primei hotărâri luate de instanța tulceană și rejudecarea cazului.
 
Solicitarea DIICOT Tulcea a venit după ce unul dintre inculpații din proces a fost condamnat la amendă penală în cuantum de 9.000 de lei pentru deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu și fusese achitat pentru trafic de droguri în formă continuată.
 
Acum, Curtea de Apel Constanța a admis apelul procurorilor tulceni și a decis casarea hotărârii cu privire la decizia pronunțată pentru acest suspect.
 
Totodată, instanța din Constanța a trimis dosarul înapoi la Tulcea pentru rejudecarea în ce-l privește pe suspectul în cauză.
 
Ce acuzații aduc procurorii
 
În rechizitoriul întocmit de procurorii anti-mafia, s-a reținut că „(...) a efectuat acte de trafic de droguri în sensul că în intervalul iunie 2021 – august 2021 a vândut unei persoane, în patru ocazii diferite, câte 4 grame cannabis și că a deținut în vederea comercializării cantitatea de 35,04 grame cannabis“.
 
 
Totodată, „în privința lui (...)  se arată în actul de sesizare că în perioada toamna anului 2000 – luna august 2021 a vândut 37 de grame cannabis către (...) și că, la 10.09.2021 a deținut în vederea traficării cantitatea de 9,91 grame cannabis“.
 
Conform anchetatorilor, „urmărirea penală a reliefat că numitul (...) obișnuia să se deplaseze în localitatea (...) unde, sub pretextul efectuării activității de pescuit, desfășura și o activitate de comercializare de droguri de risc, în concret cannabis“.
 
Au mai spus procurorii că „în privința deplasărilor regulate din București la (...) sunt reținute cele declarate de martorul (...), care a arătat în cursul urmăririi penale că :«....mi-a mai spus că (...) nu locuiește în (...) dar că la anumite intervale de timp se cazează în această localitate.....». Același martor a menționat că: «...(...) venea în (...) la diferite intervale de timp, nu locuia efectiv în această localitate»“.

La finalul deliberărilor, instanța din Tulcea a decis condamnarea primului dintre suspecți la trei ani de închisoare și a menținut măsura arestării la domiciliu a acestuia.
 
Pe de altă parte, cel de-al doilea suspect a fost condamnat la amendă penală în cuantum de 9.000 de lei și a fost achitat pentru trafic de droguri.
 
Acum, dosarul se va întoarce la Tulcea pentru rejudecare în ce-l privește pe suspectul inițial achitat.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Tulcea la finalul rejudecării procesului, ea va putea fi atacată, din nou, la Curtea de Apel Constanța.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței - www.rejust.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Loverboy
S-a lăsat cu arestări! Trafic de minori și proxenetism, la Tulcea


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii