Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:33 06 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un super-Pamant a fost inghitit de Jupiter

ro

15 Aug, 2010 23:00 1838 Marime text

io-and-jupiter.jpgJupiter şi-ar fi câştigat poziţia de cea mai mare planetă din sistemul nostru solar prin „uciderea" unui rival important din apropiere, potrivit unei noi simulări care ar putea explica de ce planeta are un nucleu mic, potrivit Realitatea.net.

Despre Saturn şi Jupiter se credă că şi-un început existenţa ca planete telurice, cu o masă de doar câteva ori mai mare decât a Pământului. Gravitatea a atras însă gaze din nebuloasă, oferindu-le o atmosferă consistentă.

Potrivit newscientist.com, toate planetele gazoase ar trebui să aibă nuclee de aceeaşi mărime, dar măsurători ale gravitaţiei lor au arătat că Jupiter are un nucleu cu o masă de la de două ori şi până la zece ori mai mare decât a Pământului, iar Saturn între 15 şi 30 mai mare.

Simulările realizate de Shu Lin Li de la Peking University şi colegii său au explicat de ce s-a întâmplat acest lucru. Au calculat ce s-ar fi întâmplat dacă o planetă de zece ori mai mare decât Pământul s-ar fi ciocnit de un gigant gazos. Energia coliziunii ar fi vaporizat o mare parte a nucleului, explicându-se astfel de ce nucleul lui Jupiter este atât de mic şi de ce atmosfera sa este mai bogată în elemente grele decât Soarele.

Sursa: Infoportal.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii