Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:32 02 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vremea rea afectează cursurile în cinci școli din patru județe. Elevii au trecut la ore online

ro

02 Feb, 2026 13:13 182 Marime text
foto: Freepick.com

Condițiile meteorologice nefavorabile continuă să perturbe activitatea din unitățile de învățământ din mai multe zone ale țării.

Potrivit datelor transmise astăzi, 2 februarie 2026, de Inspectoratele Școlare Județene, la ora de referință 12.00, programul școlar a fost afectat în cinci unități de învățământ din patru județe.

Este vorba despre câte o școală din județele Vâlcea, Dolj și Mehedinți, precum și despre două unități de învățământ din județul Argeș, unde accesul elevilor și al cadrelor didactice a fost îngreunat din cauza ninsorilor și a drumurilor acoperite de zăpadă.

În patru dintre cele cinci unități de învățământ, cursurile se desfășoară în sistem online, pentru a asigura continuitatea procesului educațional. Într-o singură școală, cursurile au fost suspendate complet, din cauza drumurilor impracticabile, urmând ca orele pierdute să fie recuperate ulterior, conform deciziilor autorităților școlare.


Amintim că, meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o informare meteorologică de vreme deosebit de rece, ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, intensificări ale vântului, polei și ghețuș, ninsoare viscolită în perioada 1 februarie 2026, ora 10.00 - 4 februarie 2026, ora 10.00.

Vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extracarpatice, geroasă în timpul dimineților și nopților, la început în Moldova, apoi și în Dobrogea, estul și sud-estul Transilvaniei, în Muntenia și Oltenia și izolat în sudul Banatului. Astfel, în aceste regiuni temperaturile minime se vor situa în general între -20 și -7 grade, iar cele maxime între -15 și -2 grade, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei, unde gerul va persista și pe parcursul zilelor.

Începând cu orele serii de duminică și până luni dimineață, ninsorile se vor extinde în jumătatea de sud a teritoriului, local cu depunere de strat de zăpadă (în general de 2...10 cm), iar pe parcursul zilei de luni va mai ninge slab, local în vest, sud și sud-est și izolat în rest. În noaptea de marți spre miercuri în centru și nord-est vor fi precipitații mixte. Pe arii restrânse se va forma polei sau ghețuș.


Vântul va prezenta intensificări local în regiunile sud-estice și sudice cu viteze în general de 40...50 km/h, amplificând senzația de frig, iar în sud-estul Olteniei, în sudul, centrul și estul Munteniei și în Dobrogea, temporar ninsoarea va fi viscolită.

Totodată, s-a emis o atenționare de cod galben de temperaturi deosebit de scăzute și ger în perioada 2 februarie 2026, ora 10.00 - 3 februarie 2026, ora 10.00 în Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, estul și sud-estul Transilvaniei.

În Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, estul și sud-estul Transilvaniei, vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7...9 grade mai mici decât cele normale datei) cu valori maxime ce se vor încadra între -9 și -3 grade, mai mici în nordul Moldovei, până spre -15 grade, unde gerul va persista și pe parcursul zilei. Noaptea va fi ger, astfel că temperaturile minime se vor încadra între -20 și -8 grade.




Citește și:
Un elev din Năvodari a obținut metalia de aur pentru România la Olimpiada Internațională de Matematică din Bangkok, Thailanda
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii