Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:43 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

USR Constanța Clasă specială, în limba ucraineană, pentru copiii refugiați din Constanța

ro

31 Mar, 2022 18:03 1044 Marime text
Clasa specială pentru copiii ucraineni la Constanța. Foto: pixabayReprezentanții USR Constanța anunță că la inițiativa și prin implicarea directă a USR Constanța, s-a reușit găsirea unei soluții pentru ca elevii refugiați din Ucraina, aflați pe teritoriul municipiului nostru să poată beneficia de educație cu profesori ucraineni, în clase special create pentru acest lucru.

Întregul demers, ce face parte dintr-o lungă listă de propuneri USR Constanța pentru situația refugiaților din Ucraina, a reprezentat un efort susținut al consilierului municipal Mirela Garip, care, alături de un grup de voluntari, a reușit să determine conducerea Inspectoratului Școlar Județean să accepte faptul că acest program este posibil, este necesar și că trebuie să se implice în implementarea lui.

„În urmă cu aproximativ trei săptămâni, când i-am prezentat inspectorului școlar general, Sorin Mihai, propunerea noastră de a crea aceste clase pentru copiii ucraineni, domnia sa a considerat că mai bine ar fi ca ei să fie integrați în clasele de copii români. Bineînțeles, am apreciat că această abordare nu reprezintă o soluție. Drept urmare, cu sprijinul unei echipe de voluntari, am insistat și am derulat două campanii de înscrieri, atât pentru elevi, cât și pentru profesori din Ucraina. Până în prezent, după multe discuții, am reușit să adunăm 80 de copii ucraineni și un grup de profesori voluntari, care să le predea la clasă.
Am apelat și la sprijinul Primăriei Constanța. Prin implicarea domnului viceprimar Florin Cocargeanu s-a reușit identificarea unei anexe din cadrul Școlii Generale nr. 11, în care acești copii să își poată desfășura activitatea școlară în condiții normale și, cel mai important, în limba lor maternă. Am pus toate aceste date și soluții pe masa inspectorului general și, de această dată, și-a manifestat deschiderea pentru a implementa un proiect pentru care s-a muncit foarte mult. Vreau să precizez că nu aș fi putut să realizez nimic fără implicarea și ajutorul necondiționat al Laurei Tănase, Gildei Lazăr și Carmen Dumitrescu. S-a lucrat în echipă!
 
Este foarte bine că am ajuns până aici, dar încă mai sunt multe de făcut. Mai este nevoie de cărți, caiete, jucării pentru cei mici, laptopuri și toate instrumentele necesare. De asemenea, profesorii ucraineni nu vor putea face voluntariat la nesfârșit, iar munca lor va trebui plătită“ - a precizat Mirela Garip. 


Cei 80 de copii vor fi împărțiți în 4 grupe de vârstă. Grupa I de grădiniță și grupa I din învățământul primar vor avea cursurile dimineața.

Grupa a II-a de școală primară și grupa de școală gimnazială vor începe programul de la ora 13.00.

„Mulțumim ONG-ului „Centrul de Resurse Civice“ pentru toată implicarea și pentru faptul că ei vor fi cei care ne vor ajuta la amenajarea și dotarea sălii de clasă.
Identificarea elevilor și a profesorilor ucraineni din municipiul Constanța este o campanie în desfășurare, deoarece fluxul de refugiați nu s-a oprit. De aceea, atât cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, cât și cu implicarea Primăriei Constanța vom continua să acordăm tot sprijinul necesar acestor copii și familiilor din Ucraina, care au fost nevoite să fugă din calea războiului“ - au precizat reprezentanții USR Constanța.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii