Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:57 17 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța Rezultate remarcabile în dezvoltarea infrastructurii de realitate virtuală, prin proiectul european UPTAKERS

ro

17 Feb, 2026 13:23 147 Marime text

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, în perioada 11 – 15 februarie 2026, la ședința Comitetului Științific de Coordonare al proiectului UPTAKERS, care a avut loc la Universitatea Al-Balqa, în campusul din Irbid, în Iordania.

În cadrul reuniunii, au fost prezentate rezultatele obținute în actuala etapă de implementare. Un progres semnificativ îl reprezintă finalizarea amenajării a șase laboratoare de realitate virtuală, care vor fi inaugurate în cursul lunii aprilie la universitățile partenere.
Importanța acestor infrastructuri educaționale a fost confirmată de decizia a două universități beneficiare – Universitatea de Științe Aplicate Al-Balqa (Iordania) și Universitatea din Monastir (Tunisia) – de a amenaja, din fonduri proprii, două laboratoare suplimentare destinate programelor de educație în medicină și în domeniul ingineriei.

Potrivit unui comunicat UOC, de asemenea, au fost prezentate rezultatele sesiunilor de instruire a formatorilor în domeniul tehnologiilor de realitate extinsă și al utilizării inteligenței artificiale pentru dezvoltarea aplicațiilor specifice. S-a remarcat implicarea extinsă a universităților beneficiare, care au asigurat, din resurse proprii, participarea unui număr suplimentar de cadre didactice la activitățile de formare.

În cadrul ședinței, membrii Comitetului au analizat perspectivele generate de evoluția accelerată a tehnologiilor de realitate virtuală și de integrarea acestora în procesele educaționale, fiind propuse măsuri menite să valorifice oportunitățile apărute recent în acest domeniu.


Un punct central al discuțiilor l-au constituit măsurile de sustenabilitate, în vederea asigurării continuității proiectului după încheierea finanțării, programată pentru luna noiembrie 2027. În acest context, au fost evaluate posibilitățile de dezvoltare a unor cursuri dedicate specialiștilor din întreprinderi și din mediul socio-economic, precum și inițiativele de implicare a studenților în elaborarea de planuri de afaceri pentru start-up-uri inovatoare. Totodată, s-a propus realizarea unor studii de caz privind utilizarea tehnologiilor de realitate extinsă în turism, servicii de asistență medicală și activități recreative.

Pentru a evidenția importanța proiectului UPTAKERS, în data de 11 februarie 2026, prof. univ. dr. ing. Eden Mamut, directorul proiectului, a fost primit de prof. univ. dr. Ahmed Fakhry Al-Ajlouni, președintele Universității Al-Balqa.

La întâlnire au participat, de asemenea, Sorin Sebastian Niculescu, Prim-colaborator, Secția politică, în cadrul Ambasadei României în Regatul Haşemit al Iordaniei, precum și Robert Roșulescu, Ministru Plenipotențiar responsabil cu gestionarea cooperării în domeniile educației și culturii. Discuțiile au vizat posibilitățile de extindere a cooperării în cadrul acordului de colaborare în domeniul educației și culturii dintre România și Iordania, document care se află în fază de finalizare.

Proiectul UPTAKERS – Upgrading academic skills and innovative caPacities through virTuAlly Enclusive hybRid Studios, grant nr. 101179167/2024 este finanțat de Comisia Europeană prin intermediul Agenției Executive pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA). Proiectul UPTAKERS este coordonat de Universitatea Ovidius din Constanța, în colaborare cu Universitatea „La Sapienza” din Roma și Universitatea Politehnica a Cataloniei- a mai transmis sursa citată. 

Universitățile beneficiare din cadrul proiectului sunt: Academia Arabă de Științe, Tehnologie și Transport Maritim, Egipt, Universitatea Viitorului din Egipt, Universitatea din Monastir, Tunisia, Universitatea din Sousse, Tunisia, Universitatea de Știință și Tehnologie din Iordania, Universitatea de Științe Aplicate Al-Balqa, Iordania și Centrul de Calcul „El Khawaizmi”, Tunisia.





Citește și:
Universitatea Ovidius din Constanța inaugurează laboratorul SimProd, realizat prin proiectul EDUOC
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii