Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:22 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima zi de înscriere la clasa pregătitoare! Verifică aici circumscripțiile școlare pentru județul Constanța (DOCUMENTE)

ro

11 Apr, 2022 11:02 2370 Marime text
Sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

Astăzi, 11 aprilie 2022, este prima zi în care pot fi depuse dosarele pentru înscrierea copiilor la clasa pregătitoare, pentru anul școlar 2022-2023!

Astfel, potrivit Calendarului înscrierii în învățământul primar, pus la dispoziție de Ministerul Educației, cererile de înscriere sunt completate în perioada 11 aprilie - 10 mai 2022, urmând ca rezultatele înscrierii în prima etapă să fie afișate pe 27 mai 2022.

A doua etapă a înscrierilor va începe pe 30 mai 2022, iar rezultatele finale se vor afișa pe data de 10 iunie 2022.

Așa cum arătam în edițiile anterioare, în ce privește planul de școlarizare la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2022 – 2023, este de menționat că, potrivit informațiilor oficiale, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria“ sunt aprobate două clase, cu o capacitate de 44 de locuri, iar la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu“, câte o clasă, cu 22 de locuri.
 
La nivelul Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, dar și al școlilor „Marin Sorescu“ și 31 a fost aprobată câte o singură clasă, cu 22 de locuri.

Câte două clase, cu o capacitate de 44 de locuri, au fost aprobate și la școlile 10, 11, 17, 22, 3, 33 și 14.
 
Trei clase, cu o capacitate de 66 de locuri, au fost aprobate pentru Școala „Dimitrie Știubei“, Școala 18, Școala 23, Școala 40 și Școala nr. 6.
 
La nivelul unităților de învățământ Școala 16, Școala 28, Școala 29, Școala 43, Școala 7, Școala 8, dar și Școala 37 au fost aprobate câte patru clase, cu o capacitate de 88 de locuri.
 
Câte cinci clase pregătitoare, cu o capacitate de 110 locuri, au fost aprobate pentru Liceul Teoretic „Lucian Blaga“, Școala Gimnazială nr. 12 „B.P. Hasdeu“, dar și la Școala nr. 38 „Dimitrie Cantemir“.
 
La Școala nr. 24 „Ion Jalea“ sunt aprobate șase clase, cu 132 de locuri, la fel ca la Școala nr. 30 „Gheorghe Țițeica“, precum și la Școala nr. 39 „Nicolae Tonitza“.
 
Listele complete privind cifrele de școlarizare pot fi accesate în Secțiunea Documente, la fel ca lista cu circumscripțiile școlare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii