Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul județului Constanța, discuții cu reprezentanți de la Consiliul Județean al Elevilor Constanța

ro

16 Feb, 2022 17:36 1885 Marime text
Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa a avut ieri o întâlnire cu o delegație cu reprezentanți de la Consiliul Județean al Elevilor Constanța. 

Cu această ocazie au fost discutate mai multe probleme cum ar fi aspecte legate de burse și transportul intrajudețean, dar și elemente legate de bullying.

„Tinerele generații trebuie luate în serios, pentru că acestea conștientizează că au obligații, dar și multe drepturi. Iar când tinerii învață să-și exercite drepturile, într-un mod legal, procedural, nicidecum haotic, putem spune că suntem pe drumul cel bun.
Ieri am primit o delegație cu reprezentanți de la Consiliul Județean al Elevilor Constanța, copii care mi-au expus, într-o manieră matură și argumentată, unele subiecte de interes pentru desfășurarea actului educațional: stocurile de materiale sanitare, aspecte legate de burse și transportul intrajudețean, dar și elemente legate de bullying“ - a menționat prefectul Silviu Coșa într-o postare pe Facebook.


Prefectul a precizat că, urmare a întâlnirii de ieri, astăzi a avut o întrevedere cu inspectorul principal de poliție Cristina Vasile, împuternicit șef al Biroului Siguranță Școlară din cadrul IPJ Constanța.

„Mi-a explicat foarte clar că există o diferență între actele de violență izolate și cele care intră în sfera bullying-ului și care presupun o presiune constantă fizică și psihică asupra unor elevi.
Am aflat și că, în scurt timp, vor fi făcute vizite în școli despre prevenție și păstrarea unui climat sigur pentru elevi. Începând de săptămâna viitoare, vom fi și noi alături de reprezentanții ISJ Constanța și IPJ Constanța, în acțiunile anti-violență pe care le vor desfășura în școli.
Totodată, prin colaborarea corpului de control din cadrul Instituției Prefectului cu cei din ISJ, vom gestiona, pas cu pas, și celelalte aspecte discutate cu reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Constanța“ - a mai adăugat prefectul pe Facebook. 

Sursa foto: Facebook/Silviu Coșa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii