Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:51 16 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 100 de unități de învățământ nu au participat la simularea Evaluării Naționale! Mii de elevi au ratat testarea la Limba și Literatura Română

ro

16 Mar, 2026 16:15 152 Marime text
La proba de Limba și literatura română, desfășurată astăzi, 16 martie, în cadrul simulării EN VIII 2026, situația participării, potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 15:00), este următoarea:

Simularea a fost organizată în 4.545 de unități de învățământ (97.8% din totalul unităților de învățământ cu nivel gimnazial);

Elevi prezenți (lucrări încărcate): peste 145.200;

Elevi absenți din unitățile de învățământ care au organizat simularea probei: peste 11.800;

A fost eliminat din examen un singur elev (tentativă de fraudă);


Numărul elevilor de clasa a VIII-a din cele 104 unități care nu au organizat simularea: peste 5.200.

Potrivit Ministerului Educației, simularea probeleor scrise din cadrul EN VIII 2026 continuă marți, 17 martie, cu proba scrisă la Matematică, și se încheie miercuri, 18 martie, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Subiectele și baremele aferente probei de astăzi au fost publicate la ora 15:00, iar rezultatele vor fi comunicate individual (nu prin afișare) în data de 30 martie.

Ministerul Educației și Cercetării își manifestă disponibilitatea de a transmite subiecte elaborate la nivel central și de a pune la dispoziție platforma de evaluare digitalizată, pentru ca unitățile care nu organizează in aceste zile simularea probelor scrise ale Evaluării Naționale să le poată susține la o dată ulterioară, în colaborare cu Inspectoratele Școlare, pentru elevii care doresc să participe“ - conform Ministerului Educației. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii