Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:55 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ordinul privind simularea Evaluării Naţionale şi a examenului de Bacalaureat, publicat în Monitorul Oficial al României. Detalii importante

ro

30 Jan, 2020 00:00 2144 Marime text
 
În Monitorul Oficial al României a fost publicat ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale privind organizarea simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului de Bacalaureat naţional, în anul şcolar 2019-2020, şi pentru aprobarea calendarului acestora.
 
Astfel, s-a aprobat organizarea simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului de Bacalaureat naţional, în anul şcolar 2019-2020, pentru familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naţionale, respectiv ale unui examen de bacalaureat naţional şi cu scopul de a optimiza rezultatele obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale şi liceale.
 
Simularea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a se organizează numai pentru elevii claselor a VIII-a. La simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat naţional participă numai elevii claselor a XII-a şi a Xll-lea seral/frecvenţă redusă.
 
De asemenea, s-a aprobat Calendarul simulării evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi al simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţional, în anul şcolar 2019-2020.
 
Disciplinele la care se organizează simularea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2019-2020 sunt: limba şi literatura română, limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă) matematică. Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţional pentru elevii caselor a XII-a şi a XIII-a seral/frecvenţă redusă în anul 2019-2020 sunt: limba şi literatura română, limba şi literatura maternă, matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie.
 
Lista conţinuturilor pentru simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat naţional pentru elevii claselor a XII-a şi a XIll-lea seral/frecvenţă redusă în anul şcolar 2019-2020 este cea prevăzută în anexa nr. 3. Desfăşurarea simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat în anul şcolar 2019-2020 se realizează în baza unei proceduri, care va fi comunicată inspectoratelor şcolare.
 
Rezultatele obţinute de elevi la simularea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii claselor a VIII-a şi la simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat naţional în anul şcolar 2019-2020 sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliul profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
 
Notele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog. Rezultatele obţinute la simulările naţionale nu vor fi afişate şi nu vor fi făcute publice. Fiecare inspectorat şcolar poate organiza în luna mai a 2020, la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ, o simulare cu subiect unic elaborat la nivelul judeţului Bucureşti, în scopul stimulării pregătirii elevilor în vederea susţinerii Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a examenului de Bacalaureat naţional.
 
Simularea din luna mai a anului 2020 de la nivelul inspectoratului şcolar poate fi organizată şi pentru elevii claselor a XI-a. Subiectele simulărilor din luna mai a anului 2020 se elaborează pentru fiecare disciplină de către un grup de lucru constituit la nivelul fiecărui inspectorat şcolar. La simulările din luna mai a anului 2020 subiectele se elaborează conform programelor pentru Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a programelor pentru examenul de Bacalaureat naţional.  
 
Calendarul simulărilor din luna mai a anului 2020 se elaborează la nivelul fiecărui inspectorat şcolar şi se comunică unităţilor de învăţământ imediat după finalizarea simulărilor naţionale. Rezultatele obţinute de elevi la simulările din luna mai a anului 2020 sunt analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, precum şi în şedinţe cu părinţii. Notele obţinute la simulările din luna mai a anului 2020 nu se trec în  catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.
 
Citeşte şi:
 
Ministrul Educaţiei anunţă modificări la examenul de Bacalaureat. Cum vor fi subiectele

Ministrul Educaţiei anunţă schimbări la examenul de Bacalaureat de anul viitor

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii