Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:56 13 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nou proiect prin care profesori români vor susține programe de învățare a limbii române pentru comunități din Republica Moldova

ro

13 Nov, 2025 16:58 118 Marime text
Ministrul Educației, Daniel David; sursa foto: Facebook






Ministrul Educației și Cercetării,  Daniel David, s-a întâlnit recent la Chișinău, cu ministrul Educației și Cercetării din Republica Moldova, Dan Perciun, context în care au fost analizate proiectele comune aflate în derulare și demararea unui nou proiect prin care profesori români să susțină programe de învățare a limbii române pentru diverse comunități din Republica Moldova, proiect care va fi supus atenției și în cadrul următoarei întâlniri între premierii celor două țări.

Ulterior, miercuri, 12 noiembrie, ministrul Daniel David a avut o discuție în format videoconferință, cu Yevhen Kudriavets, prim-viceministru al Educației și Științei din Ucraina, privind implementarea măsurilor de reformă educațională din Ucraina, la nivelul ciclului liceal, cu impact asupra învățământului cu predare în limba română.

Cei doi interlocutori au agreat constituirea rapidă a unui grup de lucru la nivel tehnic, format din reprezentanți ai celor două ministere, ai autorităților regionale din Ucraina și ai ministerelor de externe din cele două state. Scopul grupului de lucru este elaborarea de propuneri ce vizează asigurarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române la educația în limba maternă, în conformitate cu angajamentele internaționale asumate de Ucraina. Rezultatele activității acestui grup vor fi discutate la nivel de miniștri, în cel mai scurt timp.

„Așa cum am spus în diverse contexte, un ministru român al educației și cercetării trebuie să răspundă prezent și să fie implicat de fiecare dată când comunitățile românești din afara țării îi solicită sprijinul în promovarea limbii și culturii naționale sau în orice problemă care privește sistemul de educație-cercetare”, declară ministrul Educației și Cercetării, Daniel David.



Citește și
Ministrul Educației, Daniel David, prezent la Conferința Generală UNESCO 2025
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii