Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:19 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți de la numeroase federații. Iată ce s-a discutat

ro

01 Apr, 2024 19:17 589 Marime text

 
  • Întâlnirea are loc în contextul recentelor recomandări ale OCDE privind salarizarea pe criterii de performanță, precum și în contextul susținerii, de către Prim-Ministrul României, domnul Marcel Ciolacu, a unei reforme a salarizării.
     
Astăzi, Ministrul Educației, Ligia Deca, a avut o întâlnire cu reprezentanții federațiilor reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar și superior, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, pentru stabilirea demersurilor în vederea identificării unor criterii pentru salarizarea diferențiată a cadrelor didactice din sistemul de învățământ preuniversitar pe criterii de performanță, conform unui comunicat din partea Ministerului Educației.

Întâlnirea are loc în contextul recentelor recomandări ale OCDE privind salarizarea pe criterii de performanță, precum și în contextul susținerii, de către Prim-Ministrul României, domnul Marcel Ciolacu, a unei reforme a salarizării.

În cadrul discuției a fost agreată, ca prim pas, constituirea unui grup de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Educației și reprezentanți desemnați de federațiile sindicale reprezentative, care să elaboreze proiectul de Metodologie privind salarizarea diferențiată a personalului didactic pe baza unor criterii de performanță.

Calendarul de desfășurare a activităților va fi stabilit la prima întâlnire a grupului de lucru, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Ministerul Educației: Iată care sunt cele mai frecvente întrebări și răspunsuri legate de înscrierea la școală
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii