Ministrul Educației, despre participarea elevilor la slujba de „Te Deum” de la Cluj - „Trebuia să fie clar caracterul facultativ”
Ministrul Educației, despre participarea elevilor la slujba de „Te Deum” de la Cluj - „Trebuia să fie clar
169
Marime text

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a transmis că participarea elevilor la slujba de „Te Deum” pentru binecuvântarea începutului de an școlar, organizată la Catedrala Metropolitană din Cluj-Napoca, trebuie să respecte caracterul facultativ al unei astfel de acțiuni și libertatea de conștiință.
Reacția ministrului vine după ce Inspectoratul Școlar Județean Cluj a transmis unităților de învățământ o adresă referitoare la participarea unor elevi la eveniment.
Mihai Dimian precizează că, potrivit informațiilor făcute publice de ISJ Cluj, participarea la slujbă este facultativă și nu obligatorie. Cu toate acestea, ministrul consideră că formularea folosită în adresa transmisă anterior școlilor „generează impresia unei obligații”.
„Consider că formularea ei trebuia să fie clară în privința caracterului facultativ al participării la acest eveniment”, a transmis ministrul Educației.
Vă prezentăm mai jos mesajul integral al ministrului:
„În legătură cu adresa transmisă de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, privind participarea unor elevi la slujba de „Te Deum” pentru binecuvântarea începutului de an școlar oficiată în Catedrala Metropolitană din Cluj-Napoca, participarea elevilor la un astfel de eveniment se poate face numai cu respectarea caracterului facultativ al unei asemenea acțiuni și cu respectarea libertății de conștiință.
Din informațiile transmise public de Inpectoratul Școlar Județean Cluj, participarea la această slujbă de binecuvântare a începutului de an este facultativă, nu obligatorie. Totuși, formularea din adresa transmisă anterior de IȘJ Cluj unităților școlare din județ generează impresia unei obligații și consider că formularea ei trebuia să fie clară în privința caracterului facultativ al participării la acest eveniment”.
Citește și:
Ministrul Educației, Mihai Dimian - „Nu avem haos în educație. Avem un sistem complex, cu multe probleme care trebuie rezolvate“
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


