Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:01 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Educației a aprobat prin ordin de ministru lista cu cele 300 de școli unde se acordă suport alimentar

ro

31 Aug, 2022 13:13 982 Marime text

Sorin Mihai Cîmpeanu, foto: Facebook/ Sorin Mihai CîmpeanuMinisterul Educației a aprobat prin ordin de ministru lista celor 300 de unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale şi unităţi-pilot în care se implementează Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar în noul an școlar.

Potrivit  Ministerului Educației, practic, a fost dublat numărul de școli (de la 150 la 300), fiind luate în considerare majoritatea solicitărilor transmise de inspectoratele școlare județene, prin corelare cu lista școlilor finanțate prin PNRAS.

Comparativ cu anul școlar 2021-2022, se majorează cu 50% și limita valorică zilnică a produselor acordate: de la 10 la 15 lei/masă/beneficiar.
Pentru menţinerea sănătăţii preşcolarilor şi elevilor beneficiari vor fi distribuite doar produse alimentare obţinute în unităţi autorizate/înregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare.

Produsele distribuite vor respecta cerinţele prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011, dar și de celelalte reglementări europene în domeniu.

Această inițiativă se înscrie în demersul deja început de Ministerul Educației de a reduce abandonul școlar și rata de parăsire timpurie a școlii, determinate de probleme cronice de la nivelul sistemului național de învățământ, cumulate cu problemele economice și sociale accentuate de pandemia Covid-19., mai precizează sursa citată. 

Cadrul general de derulare în anul şcolar 2022 - 2023 a Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 300 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat a fost adoptat prin ordonanță de urgență în luna iunie a acestui an.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii