Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:15 26 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată ce schimbări aduce desființarea Colegiului „Vasile Pârvan“!

ro

16 Jan, 2018 00:00 2405 Marime text

Pe fondul modificărilor survenite prin ordin de ministru în ceea ce privește bugetarea salariilor profesorilor, s-ar părea că și grija pentru cheltuirea banului public a devenit mai… aprigă.
 
Dacă până anul trecut, ca urmare a finanțării prin consiliile locale, școlile mai puteau beneficia de sume suplimentare prin rectificări de buget, de anul acesta, odată cu plasarea răspunderii la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, acesta trebuie să fie foarte atent cum distribuie fondurile, în așa fel încât să nu se trezească în luna octombrie că nu mai are ce bani să ofere profesorilor.
 
Așa se face că ieri, în prima zi de școală de după vacanța de iarnă, în timp ce la Colegiul Tehnic de Marină „Al. I. Cuza“ elevii protestau ca urmare a veștii că vor fi mutați, la Consiliul Local Constanța am participat la ședința Comisiei nr. 4 pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte și protecție socială. Unde s-a votat cu trei voturi pentru și o abținere „fuziunea prin absorbție și divizare totală“ a Colegiului Tehnic „Vasile Pârvan“, ai cărui elevi și profesori vor activa începând cu anul școlar 2018-2019 în cadrul Colegiului Tehnic „Gheorghe Duca“. A fost ales acest colegiu, și nu Liceul Tehnologic „Miron Costin“, întrucât mare parte din profesorii de la „Pârvan” aveau norme de predare și la „Duca“.
 
În ceea ce privește structurile Colegiului „Pârvan“, respectiv Grădinița nr. 34 și Școala nr. 19, acestea vor deveni structuri ale Școlii Gimnaziale nr. 40 „Aurel Vlaicu“.
 
În cadrul întâlnirii comisiei 4 CLC s-au purtat discuții pe marginea oportunității acestei desființări, consilierul local Raluca Trandafir, cea care, de altfel, s-a abținut de la vot, fiind de părere că ar fi trebuit să fie invitate la ședință și directoarele instituțiilor în cauză. În schimb, consilierul Irinela Nicolae, inspector școlar pentru învățământ preprimar, a afirmat că discuțiile cu cadrele didactice au avut loc anterior acestei ședințe și că nu va exista nicio problemă din partea lor.
 
Deja pentru anul școlar 2019-2020 se prefigurează alte modificări, justificate de aceeași gestionare atentă a finanțării. Sunt în... vizor școlile gimnaziale nr. 20 și nr. 31, respectiv nr. 5 și nr. 6.
 
Am insistat să aflăm dacă într-adevăr Colegiul Tehnic de Marină își va schimba... domiciliul, dar deocamdată nu am primit un răspuns clar, ci doar o „remarcă“: chiar dacă sunt sute de elevi acolo, toți învață într-un singur schimb.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii