Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:22 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cursuri Internaționale de Vară de Limbă, Cultură și Civilizație Românească, la Universitatea Ovidius din Constanța

ro

04 Jul, 2023 14:35 922 Marime text
foto: UOC
Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) găzduiește cea de-a XXVIII-a ediție a Cursurilor Internaționale de Vară de Limbă, Cultură și Civilizație Românească.

Cursurile se desfășoară în perioada 3 - 23 iulie 2023, în Corpul A din campusul universitar (Aleea Universității, nr. 1)., a transmis UOC prin intermediul unui comunicat de presă. 

„Prestigioasa manifestare, inițiată sub tutela unui lingvist excepțional, Eugen Coșeriu, și organizată, în decursul timpului, în parteneriat cu Ministerul Educației, aduce la Constanța, în acest an, peste 20 de studenți din Bulgaria, Turcia, Maroc, Polonia, Italia, Belgia, Statele Unite ale Americii, Republica Slovacă, Slovenia”, precizează conf. univ. dr. Alina Buzatu, decanul Facultății de Litere.

Programul academic include cursuri intensive de învățare a limbii române,  prelegeri de artă, literatură, civilizație românească, istorie și mentalități, ateliere de artă populară și vizite în locuri emblematice pentru identitatea multiculturală și multietnică a Dobrogei.
 
Citește și:

Universitatea Ovidius din Constanța, la o nouă întâlnire transnațională în cadrul unui proiect european în domeniul sportului
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii