Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Constanța, gazda celei de-a treia întâlniri destinate formării profesorilor din cadrul proiectului Trei mări bilingve (GALERIE FOTO)
Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Constanța, gazda celei de-a treia întâlniri destinate formăriiPotrivit reprezentanților Colegiului Național “Mircea cel Bătrân” Constanța, partenerii din acest proiect sunt alte două instituţii şcolare europene: XLVI Liceum Ogolnoksztalcace z Oddzialami Dwujezycznymi im. Stefana Czarnieckiego w Warszawie, Polonia – coordonator, și Istituto Comprensivo Statale “Dante Alighieri” Villa Castelli, Italia – partener.
„Oaspeții au avut prilejul să observe modul în care se desfășoară procesul de învățământ românesc, în special predarea limbilor moderne în sistem intensiv-bilingv, precum și aspecte culturale și tradiționale ale Constanței și ale regiunii Dobrogea. Viitoarea mobilitate din cadrul proiectului, destinată elevilor, va avea loc între 5 și 8 aprilie 2022, la Varșovia.
Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" Constanța este recunoscut pentru calitatea învățământului bilingv, în oferta școlară acestei instituții figurând în fiecare an grupe cu predare în acest sistem a limbii engleze, germane și franceze. Participarea la acest proiect Erasmus+, unul dintre cele 3 derulate de liceul nostru în acest moment, denotă deschiderea internațională a instituției și interesul pentru perfecționarea profesorilor săi în predarea limbilor moderne“ - au mai precizat reprezentanții Colegiului Național “Mircea cel Bătrân” Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp