Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:34 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campanie ZIUA de Constanţa! Cum arată şcoala copilului tău? Se mai plăteşte fondul clasei în unităţile de învăţământ din Constanţa?!

ro

19 Sep, 2016 00:00 24644 Marime text
Noul an şcolar, 2016-2017, a început pe 12 septembrie. Din păcate, pentru unii elevi prima zi de şcoală nu a reprezentat un moment de bucurie, iar noul an şcolar a adus tristeţe, deoarece s-au întors în şcoli care nu au fost reabilitate, care nu au autorizaţii sanitare de funcţionare sau avize emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Vi s-a cerut să plătiţi fondul şcolii? Se justifică banii daţi de părinţi?

Următoarea perioadă va aduce cu sine şedinţele cu părinţii, fondul clasei, fondul şcolii sau banii pentru pază. Învăţământul obligatoriu în România (clasa 0 -clasa a X-a) este gratuit, însă cu toţii ştim că nu este aşa. Şi totuşi, aveţi posibilitatea să refuzaţi să plătiţi sumele cerute prin asociaţiile de părinţi, după ce însuşi ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a susţinut că părinţii ar trebui să beneficieze de posibilitatea de a face donaţii şcolilor dacă doresc acest lucru, însă numai în limitele unei reglementări foarte clare care „să îi pună la adăpost şi pe directori, şi pe diriginţi, şi pe părinţi”.

Sunt pregătite şcolile şi grădiniţele din judeţul Constanţa pentru un nou an şcolar?

Pentru că noul an şcolar încă se aşază în matcă, dar şi pentru a sesiza problemele pe care le-aţi identificat la unitatea de învăţământ unde învaţă copiii dumneavoastră, cotidianul ZIUA de Constanţa continuă campania „Cum arată şcoala ta la început de an şcolar?”. 
 
Până pe 25 septembrie, aşteptăm fotografiile, sesizările, dar şi povestea „fondului clasei” din şcolile în care învaţă copiii dumneavoastră, pe adresa tomis@ziuact.ro sau pe pagina noastră de facebook: https://www.facebook.com/ziuaconstanta/ .

 De asemenea, vă invităm să ne sesizaţi şi abuzurile comise de şcolile, grădiniţele şi creşele care cer în continuare şi alte analize faţă de adeverinţa de la medicul de familie şi avizul epidemiologic.
 

Comentarii primite pe adresa redacției ZIUA de Constanța sau pe pagina noastră Facebook

Anca Cristea
Da ni s-a cerut și am dat. Asta deoarece dacă nu dăm, copii nostri nu au hârtie igienică, nu au produse de curățenie pentru clasă și pentru întreaga școala.Pentru că nimeni nu ne dă și ce să facem, lăsăm școala așa plină de microbi? Suntem nevoiți să dăm.

C.I. despre Școala din Techirghiol
La liceul Emil Racovță școala a început, pentru clasele I-IV nu pe 12.09 ci pe 19.09. În perioada 12- 19 s-a făcut curățenie în clase, dar numai de către părinți, școala neimplicându- se cu nimic, nici ca forță de muncă, nici cu materiale de curățenie, mai mult noi am dat și cu vopsea în clase, vopsea cumpărată de școală (care este și de proastă calitate). Acum urmează și banii pentru fondul clasei, pentru perdele etc. În continuare îm școală pe holuri, unde nu au făcut părinții curățenie, este foarte murdar, var, praf.....

Paul Bacana
Fondul școlii, al clasei, paza au devenit normale atâta vreme cât în școli activează consiliul părinților constituit ca persoană juridică. Întrebările puse în articol nu-și au rostul. Nu se vede nicăieri o cât de mică schimbare în confortul elevilor. Singurii bani plătiți fără regret sunt cei pentru pază, unde se vede o îmbunătățire a ordinii.

Zuzu Bubu
Cu cât liceul este mai de "fițe" cu atât pretențiile sunt mari și de multe ori noi părinții greșim.....
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • gigel 12 Sep, 2016 17:48 arata ca dupa bombardament...toata renovarea si dotarea clasei le platim noi, parintii. iar markere , bureti, copiator, paza, etc platim tot noi, parintii, dar la toalete NU exista nici sapun, nici hartie igienica???? mizerie, praf, aglomeratie ( 30 de elevi in clase).... asta e scoala sec XXI ? directorii stau in functii ca faraonii ( pe viata) si nu-i poate da jos nimeni. sunt sustinuti politic in continuare. asta e singurul criteriu de numire si nu competenta. ar trebui sa aiba un mandat limita la 8-10 ani.