Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:01 29 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou PUD, pe strada Ilinca din Constanța. Proiectul nu a stârnit obiecții din partea locuitorilor din zonă (DOCUMENT)

ro

29 Jul, 2026 13:56 183 Marime text


Primăria Constanța a finalizat procedura de informare și consultare a publicului pentru elaborarea unui Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) privind un teren situat pe strada Ilinca nr. 43. Terenul are numărul cadastral 230265, iar beneficiarul documentației este Victoria Adriana Mailat.
 
Procedura de consultare publică a fost demarată la 25 iunie 2026, când beneficiarul a depus anunțul privind consultarea asupra propunerilor preliminare ale PUD, precum și fotografiile care atestă amplasarea panoului de informare pe teren. Anunțul a fost publicat pe site-ul Primăriei Constanța timp de 15 zile, în perioada 25 iunie - 11 iulie 2026.
 
Persoanele interesate au avut posibilitatea să consulte documentația de urbanism pe site-ul municipalității, în secțiunea dedicată dezbaterilor publice pe teme de urbanism. În cadrul procedurii au fost transmise, de asemenea, patru notificări către proprietarii terenurilor învecinate celui studiat.
 
Potrivit raportului întocmit de Direcția Generală Urbanism și Patrimoniu, în perioada de informare și consultare publică nu au fost transmise observații cu privire la reglementările propuse prin documentația urbanistică.
 
Prin urmare, inițiatorul PUD nu a avut de soluționat probleme, observații sau rezerve formulate de cetățeni, raportul menționând că nu există nici situații în care anumite propuneri să fi fost respinse sau să nu poată fi preluate.
 
Documentul este semnat de arhitectul-șef Dan Petre Leu și de inspectorul Georgiana Ștefania Terciu, persoana responsabilă cu informarea și consultarea publicului.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
PUD pentru un teren de pe strada Partizanilor din Constanța. Nicio observație din partea publicului (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?

Comentarii