Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:51 11 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

The Fresh Queens SRL obține certificat de urbanism pentru amenajarea unui spațiu comercial în Constanța

ro

11 Oct, 2025 06:03 178 Marime text
  • Documentul poate fi folosit pentru recompartimentări, refațadizare și amplasarea unei firme luminoase, însă cu restricții privind finisajele parterului și iluminarea firmelor în zona de publicitate restrânsă ZR1

Primăria Municipiului Constanța a emis pe 10 octombrie 2025 Certificatul de Urbanism nr. 2365 pentru societatea The Fresh Queens SRL, având ca obiect amenajarea unui spațiu comercial situat pe strada Ștefan cel Mare nr. 17, Constanța. Documentul poate fi folosit pentru recompartimentări, refațadizare și amplasarea unei firme luminoase, însă cu restricții privind finisajele parterului și iluminarea firmelor în zona de publicitate restrânsă ZR1. Certificatul este valabil 12 luni, până pe 10 octombrie 2026, și reprezintă primul pas pentru obținerea autorizației de construire.

Amintim că societatea The Fresh Queens SRL a fost înființată în 2025 de către Skantzikas Nikolaos, împreună cu Tsalikidis Nikolaos și Leșanu Daniela, toți trei fiind și administratori. Sediul social al firmei este pe aleea Lirei nr. 35B, iar obiectul principal de activitate este restaurante.
 

Skantzikas Nikolaos – certificate de urbanism pentru investiții imobiliare în Mamaia

Potrivit termene.ro, Skantzikas Nikolaos are calitatea de administrator și în firma Blue Beach SRL, prin care acesta a obținut, în anul 2022, mai multe certificate de urbanism de la Primăria Constanța pentru investiții imobiliare în Mamaia, fiind vizate edificarea unor blocuri de 12 etaje, dar și de cinci etaje. 
 

Legături cu Radu Mazăre

Societatea Blue Beach SRL a fost fondată în anul 2003, iar în  prezent se ocupă de hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare. Blue Beach SRL, acționar majoritar Roxor Black SRL, este controlată de patru asociați, respectiv SC Aterina Global SRL, din Constanţa, cu 50% din capital, Gioxas Antonios, cu 30 % din capital, Skantzikas Teodora Maria, cu 18% din capital, și Skantzikas Ioannis, cu 2% din capital.
 
Skantzikas Ioannis este cel care, potrivit declaraţiei de avere a lui Radu Mazăre din 2008, a fost împrumutat de fostul edil-şef al municipiului Constanţa cu 600.000 de euro. Blue Beach SRL este administrată de Skantzikas Nikolaos. Numele său este legat și de un proiect imobiliar controversat din zona peninsulară – Piața Ovidiu.
 
Anul trecut (2024), cu șapte salariați, SC Blue Beach SRL a declarat datorii de 31.649.657 lei, o cifră de afaceri de 4.327.669 de lei și un profit de 5.082.575 lei.
 

Skantikas Ioannis și mastodontul din Piața Ovidiu

Black Sea Suppliers SRL, societate fondată în 1996, cu sediul în Constanța, are un profil de activitate orientat pe comerțul cu ridicata. Firma înregistrează anual o cifră de afaceri de 732.899.891 lei, un profit de 29.766.807 lei, dar și datorii de 372.505.769 lei.

Asociații companiei sunt cetățenii greci Gioxas Antonios, Skantzikas Ioannis, Periklis Vasios și Vasiliki Vasiou, cu primii doi deținând și pozițiile de administratori. Cei doi apar și în structura altor companii cunoscute, printre care Innotube SRL, Metal Trade SRL, Oro Invest SRL, Europroiect SRL și Blue Beach SRL.

Firmele asociate cu cetățenii greci derulează proiecte imobiliare în zone-cheie din Constanța. Oro Invest SRL, una dintre firmele din portofoliul lui Skantzikas și Gioxas, a primit în martie 2024 certificat de urbanism pentru modificări asupra unui imobil situat în Piața Ovidiu – unul dintre cele mai valoroase puncte de pe litoral.

 
Prin CU 579 din 4 martie 2024 pentru modificare proiect in curs de executie, autorizat cu AC nr.1113/14.08.2020 „Reamenajări interioare și modificare fațade imobil existent S+P+7E+M, schimbare parțiala în alimentație publica” prin: modificare fațade, recompartimentări interioare, refuncționalizare subsol - imobil existent alimentație publica și locuințe colective S+P+7E+M. Documentul nu poate fi utilizat pentru: „Transformare mansarda în etaj fără modificarea înălțimii autorizate” întrucât nu se încadrează în reglementările urbanistice aprobate prin HCL nr. 416/21.11.2003 și regimul de înălțime deja autorizat. Documentul este valabil 12 luni. Amintim că, în 2020, Societatea Oro Invest SRL, controlată de grecii Skantzikas Ioannis şi Gioxas Antonios, a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Constanţa acord de mediu pentru reamenajarea imobilului existent S+P+7e+M - schimbare parţială destinaţie în alimentaţie publică.
 

SC Aterina Global SRL, acționar în Tomis Marina Management SRL, firmă care are în concesiune Portul Tomis

Înființată în 2019, Aterina Global SRL se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară și are sediul pe bulevardul Mamaia nr. 558, scara B, parter, Constanța.

Aterina Global SRL este controlată de Meliniuc Victorita-Mariana SRL cu 49,5% din capitalul social, Nastase Catalina-Mihaela cu 49,5% din capitalul social și de Dogaru Nicoleta cu 1% din capitalul social, aceasta având și calitatea de administrator.

În anul 2024, Aterina Global SRL a declarat datorii de 3,2 milioane lei, un profit de 228.047 lei, o cifră de afaceri de 28.615 lei și doi angajați.

Potrivit termene.ro, Aterina Global SRL este acționar în M.M. Reciclyng SRL Constanța, Aqualand SRL Constanța, I&C Development SRL Constanța, Tomis Marina Management SRL Constanța, Blue Beach SRL Constanța.




PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

FOTO+VIDEO. Fotoreportaj Lucrări la Sala Sporturilor din Constanța. Peste 100 de locuri de parcare noi și spații verzi reconfigurate

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii