Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:53 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța a eliberat Autorizație de desființare pentru investitorii din Yemen care vor să construiască imobile!

ro

05 Jan, 2024 17:00 995 Marime text
  • Firma este controlată de Al-Jaboobi Afef, cetățean din  Yemen, cu 25% din capitalul social, și Al-Jaboby Abdullah Mohamed Abdullah, cetățean Yemen, cu 75% din capitalul social
 
Primăria Constanța a eliberat o autorizație de desființare pentru Sam Jab Construction SRL, care dorește să desființeze un imobil din municipiul Constanța.
 
Prin AD 1 din data de 3 ianuarie 2024, Sam Jab Construction SRL dorește desființarea imobilului Corp C4 – depozit, în suprafață de 90 mp, pe strada Gheorghe Marinescu nr. 71+69+67+65,LOT2. Documentația este valabilă 24 de luni, conform portalului primăriei.
 
Amintim că în 2023, prin Cu 362 din data de 9 februarie 2023, firma amintită va edifica pe strada dr. prof. Gheorghe Marinescu nr. 71+69+67+65, parcela 249331 lot 2, Constanța, opt imobile S+P+M locuințe individuale și împrejmuire teren. Documentul este valabil 12 luni. Nu este primul act de urbanism eliberat pentru investitor. Prin CU 3023, din 04.10.2021, societatea a primit undă verde pentru „Construire opt imobile S+P+M – locuințe individuale și împrejmuire teren”. Documentul e valabil 24 de luni.
 
Investiția din Mamaia Nord
 
Amintim că în 2019, Sam Jab Construction SRL a decis să modifice blocul de patru etaje pe care îl ridica în Mamaia Nord.
 
Astfel, firma Sam Jab Construction SRL, titulară a proiectului "Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 248109.04/019 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafață desfășurată conform legii 50/1991, recompartimentare interioare, modificare fațade pentru realizare imobil P+5E+etaj tehnic cu terasă circulabilă", amplasat în Năvodari, zona Mamaia Nord, strada A6, nr. 10, nr. cad 102721, a primit răspuns de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța. 
 
APM Constanța a transmis că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului, pentru proiectul amintit.
 
Imobilul ce face obiectul acestei documentații se află în Năvodari, Mamaia Nord, lot 18, într-o zonă în curs de dezvoltare în care predomină locuinţe individuale, colective şi turistice. Beneficiarul doreşte modificarea proiectului autorizat cu AC nr. 841/21.12.2017 „Construire imobil P+4e - locuinţe colective şi împrejmuire teren“ prin supraetajarea cu un nivel în limita a 20% din aria construită desfăşurată, conform Legii 50/1991. Terenul studiat este compus dintr-un lot în suprafaţă de 750 mp. Imobilul propus pentru construire va avea regimul de înălţime P+4E+5E, iar funcţiunea este de locuinţe colective. Imobilul studiat este proprietate privată, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2567 din 3.08.2017, şi are numărul cadastral 115687.
 

Vecinătăţile terenului sunt următoarele: la nord - lot 42 - drum acces; la est - lot 2; la sud - lot 13 - drum acces; la vest - proprietate privată IE 102781. Spaţiul verde amenajat propus va avea o suprafaţă de 225 mp. Pe teren se va amenaja o parcare pentru 12 autoturisme. Parcarea se va realiza din dale şi va fi prevăzută cu un colector de ape care va conduce apele meteorice într-un separator de hidrocarburi şi nămol. Construcţia se încadrează în clasa de importanţă III, categoria de importanţă C - construcţii de importanţă normală.
 

 
Sam Jab Construction SRL, în datele Registrului Comerțului  

 
Înființată în anul 2017, Sam Jab Construction SRL are sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Stejarului nr. 2. Capitalul social subscris, de 10.000 de lei, integral vărsat, este compus din 1.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma este controlată de Al-Jaboobi Afef, cetățean din  Yemen, cu 25% din capitalul social, și Al-Jaboby Abdullah Mohamed Abdullah, cetățean Yemen, cu 75% din capitalul social. Al-Jaboby Abdullah Mohamed Abdullah este administratorul firmei, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară. În anul 2021, firma a raportat un singur salariat, la o cifră de afaceri de 1,6 milioane lei și un profit de peste 835.000 lei. În 2022, firma a raportat un singur angajat, o cifră de afaceri de 134.905 lei și o pierdere de 26.581 lei.

Al-Jaboobi Afef apare și în firmele Ebimplant Ro SRL, Dr. Afif Dental Clinic SRL, Neo Biotech World SRL, Centrul de Radiologie Dentară R Dental SRL.
 
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.




Citește și:
Document de la Primărie Doi investitori din Yemen construiesc case în municipiul Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii