Municipalitatea a emis documentul de urbanism pentru un proiect imobiliar de pe strada Clopoțeilor din Constanța
Municipalitatea a emis documentul de urbanism pentru un proiect imobiliar de pe strada Clopoțeilor din Constanța

Pe data de 5 mai 2025, Primăria Constanța a emis Autorizația de Construire nr. 383, la solicitarea unei persoane fizice, pentru modificarea unui proiect rezidențial deja aprobat. Lucrările vor avea loc pe strada Clopoțeilor nr. 5, în municipiul Constanța.
Documentul vizează modificarea proiectului autorizat anterior prin A.C. nr. 1007 din 25.10.2022, care prevedea construirea unui imobil de locuințe colective cu regim de înălțime S+P+3E+M (subsol, parter, trei etaje și mansardă), precum și împrejmuirea terenului.
Modificarea autorizată în 2025 constă în închiderea în mod unitar a balcoanelor cu tâmplărie PVC și geam termopan, intervenție care va oferi un aspect coerent și modern ansamblului rezidențial, dar și un plus de eficiență energetică pentru locuințe.
Potrivit autorizației, durata estimată a lucrărilor este de 12 luni, iar documentul are o valabilitate de 24 de luni, până la 5 mai 2027.
Citește și
Constanța A fost emis certificatul de urbanism pentru reabilitarea urbană între străzile Cuza Vodă și Ștefan cel Mare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp