Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:15 22 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În urma controlului Inspectoratului de Stat în Construcţii Primăria Constanţa a decis! Un hotel din Mamaia va rămâne fără un etaj

ro

27 Jan, 2017 00:00 4103 Marime text
Comisia de Urbanism din Primăria Constanţa a luat recent decizii care surprind investitorii imobiliari. Astfel, municipalitatea a eliberat un certificat de urbanism către mai mulţi investitori pentru modificarea autorizaţiilor de construcţie, însă nu aşa cum am fost obişnuiţi, în sensul supraetajării imobilelor, ci dimpotrivă.
 
Astfel, pe 25.01.2017, Primăria Constanţa a eliberat Certificatul de urbanism nr. 146 pentru Victoria şi Constantin Berdilă şi Galina Tarliuc, care doreau modificarea AC nr. 139 din 20.01.2016 - „Construire imobil D+P+6-7+8E hotel apartament conform HCL nr. 12124.05.2013“. Astfel, potrivit noului document emis, „Modificare AC nr. 652/12.04.2016“, s-a decis modificarea faţadei, ajustarea suprafeţelor la unele spaţii de locuit şi reducerea înălţimii etajului de la H=3,15 m la H=3,00 m, prin reducerea regimului de înălţime de la D+P+ 6-7-8E la D+P+3-4-7E, modificări volumetrice şi recompartimentări interioare, conform specificaţiilor din procesul-verbal de control al Inspectoratului de Stat în Construcţii nr. 23.806/07.06.2016.
 
Cei trei investitori demaraseră lucrarea pe bulevardul Mamaia nr. 497A, pe malul lacului Siutghiol.
 
Reamintim că, anul trecut, Victoria Berdilă a obţinut Autorizaţia de construire nr. 139, emisă de administraţia publică locală pe data de 20 ianuarie, cu obiectul „Construire imobil D+P+6-7-8 etaje - hotel şi apartamente, conform HCL nr. 121/24.05.2013“. Actul, emis de Direcţia de Urbanism a Primăriei Constanţa, are ca termen de valabilitate data de 20.01.2017, lucrările urmând să se desfăşoare timp de 36 de luni. La o simplă căutare pe internet, Victoria Berdilă apare ca având profesia de traducător autorizat de limbă rusă. 

O serie de afaceri de dezvoltare imobiliară 

Victoria Berdilă mai este implicată într-o serie de afaceri din zona dezvoltării imobiliare. Potrivit datelor de la Primăria Constanţa, pe 9 februarie 2015, Constantin şi Victoria Berdilă au obţinut autorizaţia de construire a blocului de opt nivele de pe aleea Universităţii, alături de Victor şi Snejana Sîmbotean - medic specialist Obstetrică - Ginecologie, Mădălina şi Andy-Iulian Jalbă - administratorul celebrei firme de lucrări în construcţii Alex Building SRL, Chiraţa Fuduli - moştenitoarea lui Anton Fuduli, defunctul preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, Antonela Cătălina Mănăilă şi Dan Cristian Mănăilă - ambii fiind membri ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).
 
În anul 2013, alături de aceiaşi Antonela Cătălina şi Dan Cristian Mănăilă, Mădălina şi Andy Iulian Jalbă, Victor şi Snejana Sîmbotean şi împreună cu SC Disan Expert SRL, Doru Cristian Mănăilă, Ion şi Maria Berdilă, Galina Tariuc, Mihai Dragoş Gîrbă, Aurelia şi Costache Ungureanu, Doru Marian şi Iuliana Ungureanu, Cristina Ştefania Stîngă, Roxana Monica şi Lucian Dorneanu, Paula şi Cornel Marian Cinca, Liuba şi Valentin Moisei şi Oleg şi Elvira Ursatii (fostă Levria Solopenko, medic Obstetrică - Ginecologie), au obţinut Autorizaţia de construire nr. 2268 din 16 decembrie 2013, pentru modificarea proiectului aprobat anterior, prin Autorizaţia nr. 1499/30.08.2013.
 
Proiectul iniţial prevedea construirea unui „imobil D+P+3-4E - 40 de apartamente şi împrejmuire lot“. Astfel, toţi investitorii mai sus menţionaţi au reuşit atunci să obţină aprobarea Primăriei cu privire la „supraetajarea cu un nivel în maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată a imobilului în curs de execuţie“, situat pe o stradă nespecificată.
 
În anul 2012, Constantin şi Victoria Berdilă obţineau Autorizaţia de construire nr. 568, din 4.04.2012, pentru modificarea unui proiect aprobat prin AC 1385/19.09.2011, care, iniţial, prevedea „reconfigurare construcţie existentă şi anexă gospodărească parter în imobil P+1/2E cu terasă circulabilă - locuinţă unifamilială“, solicitând aviz şi pentru „recompartimentări interioare, modificare faţade şi reparaţii împrejmuire teren“. Imobilul era situat pe strada Ciprian Porumbescu nr. 33.

Citeşte şi: 

Primăria Constanţa şi-a dat acordul Un bloc de opt etaje va fi construit de Victoria Berdilă în zona Cazinoului din Mamaia

Ti-a placut articolul?

Comentarii