Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:25 06 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dakonis Imobiliar pregătește un nou proiect în Constanța A fost emis certificat de urbanism pentru elaborarea unui PUD

ro

06 May, 2025 15:21 164 Marime text

Compania Dakonis Imobiliar SRL a primit recent un nou certificat de urbanism pentru un proiect care vizează dezvoltarea urbanistică a unei zone din Constanța. Documentul, cu numărul 719, a fost emis la data de 6 mai 2025 și este valabil până în mai 2027, având ca scop elaborarea unui Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru terenul situat în Sola 104, Parcela A929/6 – o locație care, momentan, nu are specificată o adresă stradală clară.

Potrivit certificatului, elaborarea PUD-ului va presupune realizarea unor studii de specialitate care vor sta la baza viitoarei dezvoltări imobiliare în acea zonă.
 

Dakonis Imobiliar SRL este o firmă înființată în 2011, cu sediul pe strada Poporului nr. 63 din Constanța, având ca obiect principal de activitate dezvoltarea imobiliară. Firma este controlată majoritar de Pașata Cociu (70% din capitalul social), care este și administrator, în timp ce Pașata Nicoleta deține restul de 30%.
 

Deși firma a raportat o cifră de afaceri de peste 2,4 milioane lei în 2023, a înregistrat o pierdere semnificativă, de 1.278.097 lei, iar datoriile totale declarate se ridică la aproape 8 milioane lei. Cu doar doi angajați, Dakonis Imobiliar rămâne activă pe piața constănțeană, pregătind terenul pentru noi investiții în domeniul rezidențial sau mixt.

PRECIZĂRI:
  
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.



Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


Citește și:
 
Dakonis Imobiliar SRL. O nouă investiție va fi realizată lângă blocul de pe bulevardul 1 Mai din Constanța

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii