Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:42 04 12 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce se construiește Cum arată șantierul viitorului cămin studențesc al Universității Ovidius Constanța

ro

16 Oct, 2021 00:00 1389 Marime text
  • Noul cămin studențesc va avea 167 de locuri de cazare și o dispunere funcțională în regim de DS + P + 4E + 5 retras
  • Valoarea totală a contractului se ridică la 16.691.203,62 lei
  • 332.213,92 euro reprezintă cofinanațarea asigurată de universitate
  • Toate nivelurile cu spaţii de locuit sunt proiectate cu acces la ascensoare pentru studenți și pentru persoanele cu dizabilități
 
Studenții de la Universitatea Ovidius se vor putea bucura, în viitor, de un cămin nou, modern, poziționat bine, atât aproape de unitatea de înăvățmânt, cât și de acces pe litoral și oraș. Lucrările au fost demarate în primăvară, iar primele imagini de pe șantier pot fi vizualizate în acest material.
 
În ianuarie 2021, Primăria Constanța a emis autorizația de construire pentru realizarea unui cămin studențesc, al Universității Ovidius. Vă reamintim, contractul de finanțare pentru construirea noului cămin studențesc de la Universitatea Ovidius din Constanța a fost semnat, în luna mai a anului trecut, în prezența fostului ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan.




Căminul va avea 167 de locuri de cazare și o dispunere funcțională în regim de DS + P + 4E + 5 retras.

Valoarea totală a contractului se ridică la 16.691.203, 62 lei, iar finanțarea se va realiza, în condițiile legii, de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) prin Compania Națională de Investiții (CNI). Durata contractului este de 18 luni, dintre care două luni de proiectare și 16 luni de execuție.

Obiectivul va fi realizat prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, derulat de Compania Naționala de Investiții.
 
Ulterior, în aprilie a.c., „Compania Națională de Investiții (CNI) a aprobat începerea lucrărilor de construire pentru un nou cămin studențesc cu 167 de locuri de cazare al Universității Ovidius din Constanța (UOC), amplasat în cartierul Faleză Nord din Municipiul Constanța”, după cum a declarat rectorul, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.


 
Potrivit sursei citate noua investiție, în valoare de 4.515.544 euro, din care 3.019.262,85 euro este contribuția CNI și 332.213,92 euro reprezintă cofinanațarea asigurată de universitate, va avea 83 camere cu două paturi şi una single, clădirea, cu şase niveluri, dintre care cinci cu camere de locuit, urmând să fie edificată în perimetrul complexului de cazare studenţesc al UOC. La demisolul clădirii va funcţiona o spălătorie cu uscătorie şi călcătorie de rufe, cabinet medical, arhivă, cameră de curățenie, spații de depozitare, bibliotecă multimedia şi o sală socializare.
 
„Universitatea a pus la dispoziția CNI suprafața de 2.951 mp şi urmează ca, în cel mai scurt timp, să înceapă lucrările de construcţie la noul cămin iar camerele, proiectate cu băi proprii şi balcoane, urmează să fie dotate cu facilităţi uzuale de cazare precum paturi, birouri de studiu, dulapuri şi frigider”, a precizat la vremea respectivă rectorul Dan Marcel Iliescu.   
 
De asemenea, toate nivelurile cu spaţii de locuit sunt proiectate cu acces la ascensoare pentru studenți și pentru persoanele cu dizabilități, zonă pentru recreere şi informare, sală de lectură, sală de mese cu chicinetă, iar la parter va funcţiona recepția cu portar, biroul administrativ, un foaier, cabinet medical şi o sală de ședințe. Conform contractului, cea mai mare parte a investiţiei este asigurată de Guvernul României, prin CNI iar universitatea finanţează lucrările pentru: amenajarea terenului şi protecția mediului, pentru realizarea platformelor trafic ușor, a rigolelor şi terasamentului, aleilor de acces și trotuarelor cu borduri, demolări şi gardul de împrejmuire, zona verde, branșamentele pentru apă, rețele de incintă, canalizare menajeră de incintă şi gaze, iluminatul exterior, instalații sanitare și de stingere incendiu, utilaje și echipamente tehnologice și funcționale, organizare de șantier, studii de teren, documentaţii tehnice, proiectare, consultanţă şi asistenţă tehnică. Proiectantul general este Metroul SA.


 
Despre Metroul SA
 
Societatea a fost înființată în anul 1991, cu sediul în București, Sectorul 5, pe strada Gutenberg. Structura societății este următoarea: Listă acționari – 70,3%, George Rozorea – 15,07%, Victoria Cecilia Ivan – 5,65%, Viorica Beldean – 4% și Sorin Călinescu – 4,96%. Administratori sunt Carmen Dumitrache, Călin Victor Dobre, Gheorghe Udriște și Mircea Andrei Rozorea.
 
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 Citește și:
 
Universitatea Ovidius din Constanţa începe construirea unui nou cămin studenţesc
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii