Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:19 23 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Blocul pe care firma fratelui Simonei Halep vrea să îl ridice va suferi modificări. Investiţia de la Năvodari se dezvoltă

ro

23 Jan, 2017 00:00 4311 Marime text
Firma fratelui Simonei Halep vrea să modifice proiectul imobiliar pe care îl dezvoltă la Năvodari. În luna septembrie, New Concept Building SRL, titulară a proiectului „Construire imobil locuinţe colective P+5E+ET terasă circulabilă şi spaţiu comercial la parter“, propus a se realiza în oraşul Năvodari, zona Mamaia Nord, strada Lotus, lot 2/8, judeţul Constanţa, a anunţat publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa. APM a stabilit că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului în cadrul procedurilor specifice acestei etape.
 
Recent, aceeaşi firmă, New Concept Building SRL, a depus la APM un nou memorie de prezentare necesar emiterii unui alt acord de mediu pentru modificarea proiectului de construire imobil P+5E+ET terasă circulabilă şi spaţiu comercial la parter, din zona Mamaia Nord, prin supraetajarea cu un nivel, în limita a 20% din suprafaţa desfăşurată.
 
Conform memoriului depus la APM Constanţa, creşterea numărului de locuitori şi dezvoltarea economică a zonei Mamaia Nord au determinat sporirea cererii de locuinţe, astfel încât construcţia de imobile cu spaţii de locuit, spaţii comerciale şi de recreere este în continuă expansiune. Noul obiectiv se va realiza în intravilanul oraşului Năvodari, Mamaia Nord. Zona este preponderent rezidenţială, fiind caracterizată de imobile individuale de locuit, dar şi de construcţii cu diverse funcţiuni, care completează caracterul rezidenţial.
 
Terenul pe care urmează să se realizeze proiectul este situat în intravilanul oraşului Năvodari, zona Mamaia Nord, şi are o suprafaţă de 520 mp, conform actelor de proprietate şi măsurătorilor cadastrale, fiind în proprietatea beneficiarului New Concept Building SRL.
 
În prezent, pe teren se află o construcţie în curs de execuţie, autorizată conform Autorizaţiei de construcţie nr. 701-2016, şi a cărei amenajare este reglementată din punctul de vedere al protecţiei mediului.
 
Terenul se învecinează la nord cu lotul 5, alee de acces carosabilă cu lăţimea de şase metri, la sud cu linia intravilană a oraşului Constanţa, la est cu lotul 5, alee de acces carosabilă de şase metri, şi la vest cu lotul 2/7, liber de construcţii.
 
În prezent, beneficiarul doreşte modificarea proiectului iniţial, care prevedea realizarea pe amplasament a unui imobil cu regim de înălţime P+5E+Etaj Tehnic, cu funcţiunea de locuinţe colective şi spaţiu comercial la parter. Modificarea propusă constă în supraetajarea imobilului, în limita a 20% din suprafaţa desfăşurată, astfel încât să rezulte o clădire de P+6E+Etaj tehnic, imobilul păstrându-şi funcţiunea de locuinţe colective şi spaţiu comercial la parter. Imobilul va avea o arhitectură modernă, cu finisaje fine, de bună calitate.
 
Suprafaţa construită propusă este de 182 mp, iar cea desfăşurată va fi de 1.754,73 mp. Procentul de Ocupare a Terenului este de 35%, urmând a se amenaja şi 14 locuri de parcare.
 
Potrivit Registrului Comerţului, firma New Concept Building SRL a fost înregistrată în luna mai a acestui an, are sediul social în municipiul Constanţa şi un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat în 20 de părţi sociale de 10 lei fiecare. Asociaţi în cadrul societăţii sunt Nicolae Halep, născut în 1986, şi Iancu Cartuna, născut în 1986, ambii îndeplinind şi funcţia de administratori ai societăţii. Potrivit codificării, societatea se ocupă cu dezvoltarea (promovarea) imobiliară.
 
Nicolae Halep este fratele bine-cunoscutei jucătoare de tenis Simona Halep. Conform datelor de la Registrul Comerţului, acesta este asociat în mai multe societăţi. Astfel, el face parte din două PFA-uri, înregistrate în judeţele Constanţa şi Tulcea, dar şi în societăţile New Concept Building SRL şi New Concept Imob SRL, toate fiind în funcţiune în prezent.
 
La rândul său, Iancu Cartuna este asociat la două societăţi comerciale, arată Registrul Comerţului. Astfel, acesta figurează în datele firmelor Iantheo Service SRL şi New Concept Building SRL, ambele fiind în activitate.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii