Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:18 15 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Black Waters SA pregătește un bloc cu spații comerciale în centrul Constanței. A fost emis certificatul de urbanism

ro

15 Jul, 2026 11:57 192 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursa: freepick.com

Primăria Constanța a emis, în data de 15 iulie 2026, certificatul de urbanism nr. 1693, solicitat de Black Waters SA, investitor reprezentat de Staiculescu Ana Rodica (moștenitoarea Verginiei Brezeanu), pentru o investiție imobiliară pe strada Mircea cel Bătrân nr. 47A, în municipiul Constanța.
 
Potrivit documentului, proiectul vizează construirea unui imobil cu regim de înălțime D+P+5-6E, destinat locuințelor colective, cu spațiu comercial la demisol și parter. Investiția mai include organizarea de șantier și împrejmuirea terenului.
 
Certificatul de urbanism a fost emis în vederea obținerii autorizației de construire, are o valabilitate de 12 luni și expiră la 15 iulie 2027.
 
Societatea Black Waters SA este cunoscută și pentru alte investiții derulate în municipiul Constanța și în Portul Constanța. Recent, compania a fost implicată într-un proiect de desființare a unui birou containerizat amplasat la Dana 10, după ce Primăria Constanța a emis autorizația necesară pentru lucrările de demolare. Potrivit informațiilor publicate la acel moment, intervenția făcea parte din demersurile de reorganizare a amplasamentului utilizat de societate în zona portuară.
 
Despre Black Waters SA
 
Potrivit termene.ro, Black Waters SA este înființată în anul 2014 cu sediul social pe bulevardul Mamaia nr. 288, județul Constanța, iar obiectul de activitate este „5222 - Activități de servicii anexe transportului pe apă”.
 
De asemenea, la aceeași adresă nu mai figurează alte firme.

 
Administrator și acționar al societății este Remus Alfredo Budur, alături de Lisandru Gheorghe și Ioan-Claudiu Dobre care sunt doar acționari.
 
De asemenea, Ioan-Claudiu Dobre mai figurează ca persoană fizică autorizată în cadrul Dobre Ioan-Claudiu Persoană Fizică Autorizată, asociat unic și administrator în Happy Green SRL și asociat și administrator în firmele Joshua Leader Invest SRL, Luk Smart The Future SRL și Luma Riversea SRL.
 
Remus Alfredo Budur este acționat în firma Prodexport Logistics SA și fondator și administrator în Rapid Credit I.F.N. SA.
 
În 2025, cifra de afaceri a fost de 1.420.092 lei, înregistrând o pierdere de 1.040.537 lei.
 

Societatea nu are un număr de angajați înregistrat, potrivit datelor din anul anterior.
 
Reamintim că Euroest Pilot SRL a fost înființată în anul 2012 de Lavinia Budur, împreună cu Claudiu Dobre (sus menționat).
 
Firma are ca obiect principal de activitate servicii anexe transportului pe apă-pilotarea, remorcarea și acostarea la dană a navelor, aprovizionarea navelor, salvarea și scoaterea la suprafață a navelor scufundate.
 
Lavinia Budur era, la acea vreme, soția comisarului-șef Remus Budur, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Transporturi Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Citește și:
Primăria Constanța a dat ordinul: Se desființează un birou containerizat de la Dana 10. Iată cine execută lucrările în Port!

Ti-a placut articolul?

Comentarii