Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:37 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autorizație de construire pentru Impact Developer & Contractor SA. Va construi o grădiniță în cartierul BOREAL

ro

10 Feb, 2023 14:00 1351 Marime text
Autorizație de construire pentru Impact Developer & Contractor SA, pentru un important proiect pe care îl va dezvolta firma pe strada Brest, din Constanța.

Prin autorizația de construire nr. 136, din data de 10 februarie a.c., societatea va edifica pe strada Brest nr. 1, LOTZF13+ZF14+ZF15+ZF16+LOT DRUM, LT2, o clădire cu funcțiunea de grădiniță, amenajări exterioare, branșamente și racorduri utilități, împrejmuire, accese carosabile și pietonale. Documentația are o valabilitate de 24 de luni.


Apartamentele din cadrul complexului Boreal Plus sunt destinate atât familiilor numeroase, cât și tinerilor aflati la început de drum ce si-au propus să treacă la nivelul următor de maturitate și să aibă propria lor locuință. Așadar, grădinița care va fi edificată va avea ca scop deservirea nevoilor locuitorilor.

Despre Impact Developer & Contractor S.A.


Cu o experiență de 31 de ani pe piață, IMPACT Developer & Contractor SA este primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București. Acțiunile IMPACT Developer & Contractor SA (IMP”) sunt cotate la categoria Premium a Bursei de Valori București, compania având o capitalizare bursieră de 915.518.141,04 lei (la data de 08.12.2022). Societatea utilizează cele mai bune practici de guvernanță corporativă, transparență, responsabilitate si comunicare cu investitorii, obținând ratingul 10 la evaluarea VEKTOR realizată de către Asociația Română pentru Relația cu Investitorii. Misiunea IMPACT Developer & Contractor este de a dezvolta comunități, prin proiecte sustenabile, la standarde de calitate BREEAM Excellent, certificate nZEB, atât în București, cât și în marile orașe ale țării. Printre proiectele de referință ale dezvoltatorului se numără GREENFIELD Băneasa și LUXURIA Residence, acesta din urmă fiind singurul proiect rezidențial din București cu certificare BREEAM Excellent. Ca parte a strategiei de extindere la nivel național, în 2020 IMPACT a demarat în Constanța construcția proiectului rezidențial BOREAL Plus, proiect mixt format din vile și blocuri de apartamente, iar anul acesta va demara construcția proiectului rezidențial GREENFIELD Copou, în Iași.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii