AMELCOS SRL a solicitat certificat de urbanism pentru un imobil de pe strada B.P. Hașdeu din Constanța
AMELCOS SRL a solicitat certificat de urbanism pentru un imobil de pe strada B.P. Hașdeu din Constanța
07 Jul, 2026 14:27
ZIUA de Constanta
162
Marime text
162
Marime text

Societatea AMELCOS SRL a obținut un certificat de urbanism pentru un imobil situat pe strada Bogdan Petriceicu Hasdeu nr. 73, din municipiul Constanța.
Certificatul de urbanism cu numărul 1581 a fost emis la data de 7 iulie 2026 și are ca scop informarea solicitantului cu privire la situația juridică, economică și tehnică a imobilului.
Documentul nu autorizează executarea unor lucrări, ci poate fi utilizat exclusiv în scopul declarat, respectiv pentru obținerea informațiilor necesare privind reglementările urbanistice aplicabile.
Certificatul are o perioadă de valabilitate de 12 luni, urmând să expire la data de 7 iulie 2027.
Despre AMELCOS SRL
Potrivit Termene.ro, firma a fost înființată în 2023 și se ocupă cu „Comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet”.
Sediul social este în Năvodari, județul Constanța.
Asociați și administratori sunt Crăciun Laura și Crăciun Costin.
Pentru anul 2025, firma a raportat o cifră de afaceri de 2.583.457 lei, o pierdere de 5.273 lei și 5 angajați.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Polaris M Holding SRL solicită alipirea unor terenuri din Constanța, cu o suprafață totală de peste 11.700 mp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


