Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:21 02 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotoreportaj Impresii de la retragerea cu torțe, de 1 Decembrie, la Constanța

ro

02 Dec, 2025 14:36 180 Marime text


Ieri, 1 decembrie 2025, în Constanța au avut loc festivitățile dedicate Zilei Naționale, începând cu ceremonialul militar și slujba religioasă din fața Prefecturii, urmate de defilarea trupelor și prezentarea tehnicii militare. Pe timpul zilei, mii de constănțeni au ieșit în oraș pentru a urmări momentul oficial, iar atmosfera a rămas una festivă până seara.

Astfel, am asistat la retragerea cu torțe a militarilor constănțeni – moment ce marchează încheierea festivităților de Ziua Națională - desfășurată în aplauzele sutelor de privitori. Militarii au pornit de la Sala Sporturilor, unde au fost întâmpinați în jurul orei cinci seara de locuitorii Constanței.

Jandarmii au asigurat buna desfășurare a paradei și s-au dovedit amabili cu cetățenii care se apropiau prea mult de formație.

„Puțin mai în spate, vă rog frumos. Mulțumesc”, a spus unul dintre ei atunci când cineva intrase în perimetru.


De la Sala Sporturilor, soldații au mers în pas de defilare pe bulevardul Tomis, unde numeroși privitori li s-au alăturat, pășind în același ritm. De la balcoanele blocurilor oamenii aplaudau sau filmau, mulți dintre ei zâmbind. Pe bulevard, unele terase erau deschise, deși scaunele nu erau ocupate, iar amplasarea lor pe trotuar îngreuna trecerea mulțimii.




Temperatura a fost de aproximativ opt grade, deși frigul părea mai aspru. Din bulevardul Tomis, parada s-a îndreptat spre Parcul Arheologic și, în cele din urmă, către Monumentul Victoriei, unde, după un moment solemn, au fost depuse coroane de flori în cinstea eroilor care și-au dat viața pentru idealurile naționale.

Pe durata ceremoniei de retragere cu torțe nu au fost înregistrate incidente. Odată cu lăsarea întunericului, torțele purtate de militari au creat un spectacol vizual impresionant, atmosfera fiind una deosebită. Să sperăm că anul viitor standardele nu vor fi mai prejos!


Semnificația retragerii cu torțe

Retragerea cu torțe reprezintă un moment simbolic dedicat cinstirii militarilor care și-au pierdut viața în îndeplinirea datoriei, atât pe câmpurile de luptă din țară, cât și din străinătate. Această ceremonie solemnă este organizată cu prilejul marilor aniversări istorice, naționale sau militare și poate marca, de asemenea, trecerea unui număr semnificativ de ani de la evenimente însoțite de martiraj, de mari sacrificii individuale ori colective. Scopul ei este de a reaminti participanților continuitatea luptei Armatei Române pentru integritatea și independența națională.

Retragerea cu torțe poate fi privită ca un moment de profundă reculegere și înălțare sufletească, o evocare solemnă a celor care și-au sacrificat viața pentru împlinirea unor idealuri.


 
Despre Monumentul Victoriei și Boris Caragea


Monumentul Victoriei, realizat din bronz și inaugurat în 1968 în Parcul Primăriei Constanța, glorifică lupta antifascistă a poporului român, fiind conceput în stilul realismului socialist. Autorul sculpturii este Boris Caragea.

În tinerețe, Boris Caragea (n. 24 ianuarie 1906, Balcic, Principatul Bulgariei – d. 8 august 1982, București, România) a fost barcagiu în Balcic. După Primul Război Mondial, în perioada 1924–1925, a luat lecții de desen cu Hrandt Avakian. Un an mai târziu, sprijinit de sculptorița Zoe Băicoianu, s-a înscris la Școala de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori pe Frederic Storck și Oscar Han. Ulterior, și-a perfecționat studiile cu Dimitrie Paciurea, lucrând timp de doi ani în atelierul acestuia, după ce, în 1932, câștigase bursa „Paciurea”.

La un moment dat, din cauza lipsurilor materiale, Caragea intenționa să renunțe la școală. Oscar Han l-a sprijinit, ajutându-l să susțină examenele pentru doi ani într-unul singur, ceea ce i-a permis să-și finalizeze studiile.
 


Citește și:
FOTO. Cumpăna a sărbătorit cu demnitate Ziua Națională a României. Ceremonii militare, omagii și un spectacol emoționant
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii