Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:20 25 06 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotoreportaj De pe „tranșeele” de pe strada Ștefan cel Mare din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

30 May, 2022 00:00 2991 Marime text
  • La data de 21 octombrie 2021 începeau lucrările de reabilitare al străzii Ștefan cel Mare
 
Chiar dacă pare exagerată exprimarea de „tranșee”, cam asta ar fi cuvântul descriptiv al locuitorilor și trecătorilor de pe strada Ștefan cel Mare din Constanța, care este în plină reabilitare, în debut de sezon estival.
 
Locuitorii din zonă sunt exasperați de maldărul de pământ care se transformă într-o mare oază de noroi în momentul în care plouă. La data de 21 octombrie 2021 începeau lucrările de reabilitare al străzii Ștefan cel Mare de către municipalitate. Amintim că prin acest proiect al municipalității, realizat cu fonduri europene, se urmărește reabilitarea și extinderea zonei pietonale multifuncționale de pe strada Ștefan cel Mare (15.780,00 mp), precum și reabilitarea trotuarelor străzilor adiacente (30.066,40mp) și crearea de zone shared-space (3.029,00 mp).
 
De asemenea, va fi instalat mobilier urban, fântâni arteziere, vor fi amenajate spații verzi, trotuarele vor fi iluminate, vor exista piste de biciclete și treceri de pietoni, iar stațiile de transport public vor fi modernizate.
 
Iată că în debutul sezonului estival, turiștii nu vor putea să se plimbe pe faimoasa stradă din centrul municipiului, iar lucrările vor mai dura o perioadă de timp până când vor fi finalizate.
 

 




PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și

Constănțeanul supărat. De ce întârzie lucrările pe Ștefan cel Mare? Pentru că suntem balcanici și ne place să dăm vina pe greaua moștenire

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii