Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:20 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un pod din Pittsburgh s-a prăbuşit cu câteva ore înaintea vizitei preşedintelui Joe Biden în oraș (VIDEO)

ro

28 Jan, 2022 20:44 1434 Marime text
Un pod rutier din oraşul american Pittsburgh s-a prăbuşit vineri, 28 ianuarie, cu câteva ore înainte ca preşedintele Joe Biden să sosească în fostul oraş siderurgic pentru a evidenţia eforturile sale de a consolida infrastructura din ţară, relatează Reuters şi AFP.



Zece persoane au suferit răni uşoare atunci când o secţiune a podului plin de zăpadă s-a prăbuşit într-o vale împădurită, au explicat autorităţile locale, conform cărora la momentul incidentului în zonă era raportată o scurgere masivă de gaz.




Preşedintele Joe Biden a fost informat despre acest incident şi vizita se va desfăşura conform planificării iniţiale, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.



Incidentul este şi un argument pentru cererea lui Biden de investiţii substanţiale pentru modernizarea podurilor, autostrăzilor şi altor obiective de infrastructură din SUA. Liderul de la Casa Albă consideră aceste investiţii un pas vital în asigurarea sănătăţii pe termen lung a economiei americane, împreună cu revitalizarea producţiei şi soluţionarea crizelor din lanţul de alimentare.



 
Podul prăbuşit fusese inspectat în luna septembrie, a declarat şeful Departamentului de pompieri din Pittsburgh.



Numai în statul Pennsylvania se află 3.198 de poduri în stare 'precară', potrivit Departamentului Transporturilor din SUA.



La Pittsburgh, preşedintele Joe Biden va vizita Mill 19, o fostă oţelărie, unde acum se află un centru de cercetare şi dezvoltare, după care va evoca redresarea economiei americane în perioada post-pandemie.




''Preşedintele va vorbi despre progresul economic remarcabil pe care l-am făcut în primul an al mandatului său - printre care anul cu cea mai rapidă creştere a locurilor de muncă din istoria americană, cea mai mare scădere a şomajului şi, aşa cum am aflat joi, cea mai rapidă creştere, în 2021, în aproape patru decenii'', a declarat o oficialitate de la Casa Albă.

Foto captură Youtube/ Fox Weather

Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii