Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:47 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ucrainienii înalță drapele și câtă imnul, pentru a arăta că nu se tem de nimeni (VIDEO)

ro

16 Feb, 2022 13:08 1543 Marime text
  • Ucrainenii au înălţat, miercuri, drapelul naţional şi au intonat imnul, într-o "zi a unităţii" decretată pe fondul temerilor privind o invazie rusă despre care Occidentul afirmă că ar putea fi iminentă, relatează Reuters şi dpa.


Angajaţii la stat au fost chemaţi să cânte imnul şi cursurile au fost suspendate în şcoli din toată ţara, iar televiziunile au pregătit programe speciale. Şi pe Instagram utilizatorii începuseră să posteze cu hashtagul #ziuaunităţii.



Drapelul galben-albastru a fost arborat la şcoli, spitale şi magazine, precum şi la instituţiile guvernamentale.

"E o zi ca toate celelalte, dar steagurile vor să arate că nu ne temem de nimeni", a spus Mykola, proprietarul unui chioşc de cafea din capitala Kiev.



Preşedintele Volodimir Zelenski, care a anunţat marţi organizarea acestei zile a unităţii, a subliniat într-un discurs televizat că toţi ucrainenii "vor să trăiască în pace, fericiţi, într-o familie, copii şi părinţi".

"Nimeni nu ne poate iubi patria aşa cum o iubim noi. Şi doar noi, împreună, o putem apăra", a spus el.



Zelenski a declarat 16 februarie, prin decret, ca fiind zi a "unităţii" în condiţiile în care conform unor relatări din media serviciile de informaţii americane au menţionat această zi ca posibilă dată a unei acţiuni militare a Rusiei.



SUA şi aliaţii din NATO acuză Rusia că a desfăşurat trupe la graniţa ucraineană pentru a pregăti un nou atac asupra Ucrainei, după anexarea peninsulei Crimeea în 2014, acuzaţie pe care Moscova o neagă. Guvernul SUA a avertizat recent că este posibilă o invazie rusă în Ucraina înainte de încheierea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, pe 20 februarie. Totuşi, miercuri Ministerul Apărării din Rusia a anunţat că unităţile care şi-au încheiat manevrele militare în Crimeea se întorc în cazărmi.



"Toată lumea vrea să ne sperie, şi noi rămânem aici", a comentat o pensionară din Kiev care s-a prezentat ca Ludmila, purtând un mic steag ucrainean pe reverul hainei, a mai consemnat Reuters. 







Sursa Agerpres

Foto Video: Youtube
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii