Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:59 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Treisprezece persoane au fost ucise în Pakistan în timpul unei confruntări

ro

14 May, 2023 11:40 1265 Marime text
Pakistan. Sursa foto: Google MapsTreisprezece persoane au fost ucise în Pakistan în cursul unei nopţi de confruntări între trupe paramilitare, atacate la baza lor din Balucistan, şi luptători neidentificaţi.

Aceștia luaseră ostatice câteva familii, a comunicat duminică armata, transmite AFP citat de Agerpres.ro

Luptători ''bine echipaţi'' au luat cu asalt baza trupelor de securitate din oraşul Muslim Bagh, în provincia Balucistan (sud-vest), şi au luat ostatice trei familii într-o clădire rezidenţială, a explicat armata.

Lupte intense s-au purtat de vineri seara până sâmbătă dimineaţa, a precizat serviciul de comunicare al armatei (ISPR).

Cei şase atacatori au fost ucişi, dar au murit şi şase membri ai forţelor de securitate şi un civil, a indicat ISPR. Alte şase persoane, printre care o femeie, au fost rănite.

Nicio grupare nu a revendicat până acum atacul, dar grupări separatiste baluce desfăşoară de decenii o rebeliune împotriva statului în această provincie, luând adesea ca ţintă forţele de securitate.

În regiune sunt activi de asemenea talibanii pakistanezi.

Sâmbătă, în capitala provinciei, Quetta, au fost organizate funeraliile unor dintre bărbaţii ucişi.

În aceeaşi zi, armata separatistă de eliberare balucă a revendicat un atac împotriva forţelor de securitate care asigurau paza unei echipe de prospecţiuni de petrol şi gaz, mai la sud, în regiunea Kalat din Balucistan.

 Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii