Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:38 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de persoane reținute în a patra zi de proteste de pe teritoriul Franței. Cele mai multe persoane reținute, la Paris

ro

08 Dec, 2018 17:26 1491 Marime text
Mai mult de 30.000 de 'veste galbene' manifestau sâmbătă la prânz pe teritoriul Franţei, în a patra zi de proteste, în care au fost reţinute peste 700 de persoane, dintre care 575 la Paris, a anunţat secretarul de stat din Ministerul de Interne, Laurent Nunez, potrivit AFP citat de Agerpres.ro

'La nivel naţional, cu tot cu cele de la Paris, suntem la peste 700 de reţineri pentru o participare la mişcare la mijlocul zilei de 31.000 de persoane pe teritoriul naţional, dintre care 8.000 la Paris', a declarat Nunez la postul France 2.


Aceste cifre sunt foarte apropiate de cele consemnate în urmă cu o săptămână, la 1 decembrie.

În afara oraşelor, pe autostrăzi şi şosele s-au înregistrat numeroase puncte de perturbare, cu blocaje, baraje filtrante, devieri de trasee.

Pe Twitter, jandarmeria a anunţat că peste 5.000 de persoane au fost controlate pe reţelele rutiere şi la punctele de taxare, operându-se 'numeroase reţineri de persoane violente care aveau asupra lor obiecte periculoase'. 

Sursa foto: Google Maps
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii