Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:11 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele SUA Suedia și Finlanda îndeplinesc toate criteriile pentru aderarea la NATO

ro

19 May, 2022 20:04 1087 Marime text
Joe Biden Foto captură video Facebook/ Joe Biden

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a afirmat joi că Finlanda şi Suedia îndeplinesc „toate criteriile" pentru a adera la NATO şi a anunţat că va cere Congresului american să aprobe "cât mai rapid posibil" candidaturile lor. 
 

„Astăzi sunt mândru să le asigur că au susţinerea completă a SUA", a declarat Biden într-un discurs susţinut la Casa Albă, alături de premierul suedez Magdalena Andersson şi preşedintele finlandez Sauli Niinisto, a două zi după depunerea oficială a cererilor de aderare la Alianţa Nord-Atlantică depuse de cele două ţări.


Preşedintele american a spus, în grădina de trandafiri a Casei Albe, că SUA vor lucra cu cele două ţări nordice pentru „a face faţă oricărei agresiuni" de care ar putea fi vizate în timpul procedurii de aderare, scrie Agerpres.

Invitându-i pe cei doi lideri la Washington a doua zi după depunerea cererilor oficiale de aderare, SUA îşi arată încă o dată nerăbdarea de a asista la extinderea Alianţei.

Dacă marea majoritate a ţărilor membre NATO împărtăşesc acest entuziasm, Turcia a ameninţat că va bloca procesul.

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a dat asigurări că este „gata să discute" cu Ankara despre toate „îngrijorările sale". „Condamnăm terorismul sub toate formele sale", a adăugat el, în contextul în care autorităţile turce le reproşează celor două ţări că adăpostesc "terorişti" din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Premierul suedez Magdalena Andersson a declarat la rândul său că un "dialog" este în curs cu Turcia pentru "a rezolva" aceste probleme.

SUA s-au arătat până acum optimiste în privinţa capacităţii lor de a depăşi acest obstacol, în timp ce pe plan naţional ratificarea unei extinderi a NATO ar urma să fie o formalitate.

Joe Biden a anunţat că a notificat Congresul american, unde subiectul face obiectul unui rar consens dincolo de disputele partizane, pentru ca acesta să aprobe „cât mai rapid posibil" candidaturile Finlandei şi Suediei.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii