Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:35 28 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Nu pot confirma nimic”, spune Iranul despre starea liderului suprem Ali Khamenei după atacurile israeliano-americane

ro

28 Feb, 2026 22:01 231 Marime text
Ali Khamenei. Sursă foto: Wikipedia
 
  • Un purtător de cuvânt al guvernului iranian a declarat sâmbătă pentru BBC că nu poate confirma dacă liderul suprem Ali Khamenei este încă în viață și nici unde se află.

Un purtător de cuvânt al guvernului iranian a declarat sâmbătă pentru BBC că nu poate confirma dacă liderul suprem Ali Khamenei este încă în viață și nici unde se află, informează EFE, conform Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, Ismail Baghaei, a fost întrebat de un reporter BBC dacă atacurile au dus la moartea lui Khamenei și a altor lideri, precum și despre locul în care se află aceștia.

„Nu pot confirma nimic”, a declarat el, adăugând că țara și întreaga sa populație sunt „concentrate pe asigurarea suveranității și integrității teritoriale a națiunii”, precum și pe apărarea acesteia „împotriva agresiunilor neprovocate”.

Khamenei, în vârstă de 86 de ani, nu a fost văzut în viață pe tot parcursul zilei, deși agenția oficială de știri Tasnim, citând „o sursă informată”, a relatat că el este la comanda operațiunilor de apărare.


Nici președintele, Masoud Pezeshkian, nici șeful sistemului judiciar iranian, Golamhosein Mohseni Eyei, nu au fost văzuți sâmbătă, dar presa iraniană susține că sunt în viață și nevătămați.

„Treizeci de bombe” au fost aruncate sâmbătă asupra complexului liderului suprem al Iranului, în timpul ofensivei israeliano-americane împotriva Iranului, a relatat televiziunea israeliană Canalul 12, citată de AFP.

„Treizeci de bombe au fost aruncate asupra complexului. Khamenei se afla în subteran, dar probabil nu în propriul buncăr”, a declarat jurnalistul vedetă Amit Segal, cunoscut ca fiind apropiat de prim-ministrul Benjamin Netanyahu, în cadrul emisiunii, fără a cita nicio sursă.






Citește și:
Ali Khamenei este în viață, afirmă ministrul iranian de Externe! Teheranul se declară deschis la dezescaladare

Atac asupra Iranului: UPDATE. Este sau nu mort ayatollahul Ali Khamenei?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii