Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:56 17 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Londra în panică Bărbat mort, după ce a fost înjunghiat într-un metrou londonez

ro

30 Sep, 2018 17:36 369 Marime text
Un bărbat a fost înjunghiat în plină figură sâmbătă seara în metroul londonez, între staţiile Stratford şi Mile End, relatează agenţia Press Association.

Pasagerii au privit îngroziţi cum victimei i-a fost înfipt un cuţit în obrazul stâng, sângerând apoi abundent.

'S-a petrecut foarte repede şi toată lumea a intrat în panică. Am văzut sânge peste tot', spune o femeie care a văzut scena despre care mai afirmă că a urmat unei dispute verbale. 'A fost oribil, (cel înjunghiat) a căzut la podea, oamenii i-au sărit în ajutor şi i-au acoperit faţa cu ţesături pentru a opri sângerarea. Nu am văzut atacatorul, dar la (staţia) Mile End am văzut un bărbat foarte înalt fugind din tren', mai afirmă acelaşi martor.

Poliţia a distribuit o imagine de pe camerele de supraveghere ce-l arată pe presupusul autor al atacului, care a reuşit să dispară repede de la locul faptei. Victima a primit îngrijiri medicale, iar conform medicilor viaţa sa nu este în pericol, scrie Antena 3. 

Sursă foto: Antena 3
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii