Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:42 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Irlanda de Nord. Români, condamnați pentru trafic de persoane

ro

28 Feb, 2018 21:33 1429 Marime text
Doi cetăţeni români au fost condamnaţi miercuri la pedepse cu închisoarea pentru trafic de persoane în Irlanda de Nord, informează PA, prelut de Agerpres.

Cei doi frați, membri ai unui grup infracţional organizat, şi-au recunoscut vinovăţia privind fapte de proxenetism, trafic de persoane în vederea exploatării sexuale, dobândirea de proprietăţi ilegale şi conversia unor astfel de proprietăţi, a comunicat poliţia nord-irlandeză.

Procurorii au salutat pedepsirea pentru prima dată a traficului de persoane şi a exploatării sexuale în Irlanda de Nord.

Inspectorul-şef Mark Bell din cadrul unităţii poliţiei nord-irlandeze pentru combaterea sclaviei moderne şi a traficului de persoane a declarat că fraţii Mihai au fost arestaţi în urma uneia din cele mai extinse anchete a unor astfel de infracţiuni în Irlanda de Nord. "Fraţii făceau parte dintr-un grup infracţional organizat românesc, implicat în traficarea unor femei în şi din Irlanda de Nord, în scopul exploatării sexuale", a declarat Bell.

Poliţia a acţionat după primirea unor informaţii de la o persoană particulară, efectuând percheziţii în estul Belfastului şi în Banbridge, în mai anul trecut. La două adrese au fost găsite patru femei cu vârste între 19 şi 30 de ani, care au fost identificate ca victime potenţiale ale exploatării sexuale, a adăugat inspectorul-şef. Toate au acceptat să îi însoţească pe poliţişti pentru discuţii, dar din păcate nu au colaborat cu poliţia şi nu au solicitat ajutorul de care aveau nevoie.

"Astfel de urmăriri penale înseamnă că infractorii care exploatează şi trafichează victime vulnerabile ştiu acum că procuratura şi alţi parteneri din sistemul judiciar penal pot construi acuzaţii solide şi obţine condamnări împotriva lor, fără a avea nevoie de dovezi din partea victimelor adesea speriate şi intimidate", a apreciat procurorul Lynn Carlin.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii