Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:03 15 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iranul, dispus la compromis privind stocul său de uraniu puternic îmbogățit dacă Statele Unite își ridică sancțiunile

ro

15 Feb, 2026 16:30 127 Marime text
Foto cu rol ilustrativ, Sursa foto: Freepik

Iranul este gata să facă un compromis privind stocul său de uraniu puternic îmbogățit în schimbul ridicării sancțiunilor americane, a declarat ministrul adjunct de externe iranian, Majid Takht-Ravanchi, într-un interviu acordat BBC și publicat duminică, relatează AFP și Reuters, potrivit Agerpres.

Oficialul iranian a făcut aceste declarații după reluarea, pe 6 februarie, în Oman, a negocierilor privind dosarul nuclear între Iran și Statele Unite.

Elveția a anunțat că o nouă rundă de discuții va avea loc la Geneva săptămâna viitoare, fără a preciza data.

Potrivit BBC, Majid Takht-Ravanchi, care a făcut parte din delegația iraniană în Oman, a confirmat că discuțiile vor avea loc marți.


Iranul nu a confirmat încă oficial întâlnirea.

Țările occidentale și Israelul, inamicul jurat al Republicii Islamice și considerat de experți singura putere nucleară din Orientul Mijlociu, suspectează că Iranul încearcă să se doteze cu arma nucleară.

Teheranul neagă că ar avea astfel de ambiții, dar insistă asupra dreptului său la un program nuclear în scop civil.


Iranul este pregătit să facă un compromis pentru un acord dacă Statele Unite ridică sancțiunile care paralizează economia iraniană, a subliniat Takht-Ravanch, amintind, potrivit BBC, oferta Teheranului de a dilua uraniul său puternic îmbogățit.

Dacă Statele Unite „sunt sincere, sunt sigur că vom fi pe calea cea bună către un acord”, a mai spus el.

Întrebat, potrivit BBC, despre posibilitatea ca Teheranul să accepte să își transporte stocul de peste 400 kg de uraniu puternic îmbogățit în afara țării, ministrul adjunct nu a exclus un compromis, afirmând că este „prea devreme pentru a spune ce se va întâmpla în timpul negocierilor”.

Mai multe țări, inclusiv Rusia, au propus Teheranului să preia acest stoc, ofertă respinsă până în prezent de Iran.


Citește și:
Șeful diplomației iraniene, Abbas AraghchiIranul nu va renunța la îmbogățirea uraniului, chiar și în cazul unui război
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii