Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:59 07 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Haos pe aeroporturile din Paris din cauza ninsorilor. Zboruri anulate pe Charles-de-Gaulle și Orly

ro

06 Jan, 2026 18:51 351 Marime text
foto: Freepick.com
Companiile aeriene vor fi nevoite să anuleze o parte din zborurile programate pentru miercuri dimineață pe aeroporturile din Paris din cauza ninsorilor prognozate, a anunțat marți ministrul francez al Transporturilor, Philippe Tabarot, informează AFP., citată de Agerpres.

 Aceste anulări, necesare pentru efectuarea operațiunilor de deszăpezire a pistei și degivrare a aeronavelor, vor afecta aproximativ 40% din zborurile programate între orele 9:00 și 14:00 pe aeroportul Charles-de-Gaulle din Paris, cel mai mare aeroport din Franța, și 25% din zborurile programate între orele 6:00 și 13:00 pe aeroportul Orly, al doilea ca mărime, a precizat Philippe Tabarot într-o conferință de presă.

În timpul primelor ninsori de luni după-amiază, Autoritatea Aeronautică Civilă din Franța (DGAC) a solicitat companiilor aeriene să anuleze 15% din zborurile lor pe cele două aeroporturi principale care deservesc capitala.

'Oferim informații privind restricțiile de zbor, iar companiile aeriene își organizează programul în consecință', a explicat Chems Chkioua, directorul general de la DGAC, în cadrul briefingului de presă al ministrului Transporturilor.

Marți dimineață, programul zborurilor pe aeroporturile pariziene a funcționat aproape normal, dar ninsese cu o zi înainte. 'Mâine, va ninge dimineața, în perioada de vârf de trafic', a explicat directorul general de la DGAC




Citește și:


Tragedie înainte de Crăciun! Un inginer român a decedat în Franța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii