Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:40 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul premier al Japoniei a murit după ce a fost împușcat

ro

08 Jul, 2022 12:09 1206 Marime text
 Foto: Administrația Prezidențială
Fostul premier al Japoniei, Shinzo Abe, a murit, transmite Agerpres.

Abe, în vârstă de 67 de ani, susţinea un discurs de campanie în apropierea unei gări de tren din oraşul Nara, în vestul Japoniei, când a fost împuşcat de un atacator.

Premierul Fumio Kishida a plecat din prefectura Yamagata (nord) pentru a reveni la Tokyo, iar guvernul său a creat o celulă de criză, toţi membrii cabinetului fiind rugaţi să se reunească în capitala ţării.
 
Acesta a fost împuşcat din spate în jurul orei 11:30 dimineaţa, în timp ce ţinea un discurs în faţa unei gări din oraşul Nara (vest), şi a fost transportat la spital, aparent fără semne vitale. Fostul prim ministru (Partidul Democrat Liberal, LDP) se afla în oraş pentru a susţine un candidat al partidului.

O sursă guvernamentală a indicat pentru Kyodo că suspectul reţinut este un fost membru al Forţelor de autoapărare (armata niponă).

Shinzo Abe a deţinut cel mai îndelungat mandat de până acum în fruntea guvernului japonez (decembrie 2012 - septembrie 2020).

Sondajele de opinie indică o victorie răsunătoare pentru Partidul Liberal Democrat, aflat la guvernare, la alegerile de duminică pentru Camera Consilierilor (camera superioară a legislativului japonez). 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii