Emirul Kuweitului, şeicul Nawaf Al-Ahmad Al-Sabah, a decedat la 86 de ani
Emirul Kuweitului, şeicul Nawaf Al-Ahmad Al-Sabah, a decedat la 86 de ani
16 Dec, 2023 13:15
ZIUA de Constanta
825
Marime text
- Emirul Kuweitului, şeicul Nawaf Al-Ahmad Al-Sabah, a murit sâmbătă la vârsta de 86 de ani, a anunţat Palatul emirului, după un mandat de trei ani marcat de conflicte politice succesive în fruntea acestei ţări bogate în petrol din Golf, transmite AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
„Cu mare tristeţe, deplângem moartea şeicului Nawaf Al-Ahmad Al-Sabah, emir al statului Kuweit", se arată într-un comunicat difuzat de postul public de televiziune, care şi-a întrerupt anterior programul şi a difuzat versete din Coran.
În noiembrie, şeicul Nawaf a fost spitalizat „din cauza unei probleme urgente de sănătate", potrivit agenţiei de presă oficiale KUNA, care nu a oferit detalii despre boala sa.
Ulterior, el a fost declarat în stare stabilă. Având în vedere vârsta sa, starea de sănătate a şeicului a fost adesea un motiv de îngrijorare în timpul mandatului său.
Şeicul Nawaf a fost numit prinţ moştenitor în 2006 de către fratele său vitreg, şeicul Sabah al-Ahmad Al-Sabah, şi a preluat funcţia de emir la moartea acestuia din urmă, în septembrie 2020, la vârsta de 91 de ani.
Un stat petrolier bogat din Golf, Kuweit este cufundat de mai mulţi ani într-o criză profundă între puterea executivă şi cea legislativă, care subminează speranţele de reforme.
Actualul prinţ moştenitor, Mechaal Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah, fratele vitreg al emirului, are 83 de ani, iar întrebarea care se pune acum este dacă familia regală va alege un lider mai tânăr.
Kuweit, o ţară conservatoare în care puterea rămâne concentrată în mâinile familiei conducătoare Al-Sabah, găzduieşte cu toate acestea cel mai activ şi mai puternic parlament din Golf.
Citește și
Acord între Guvernul României şi Guvernul Statului Kuweit privind cooperarea în domeniul militar
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii