Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:21 20 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisia Europeană a adoptat noua Strategie de combatere a rasismului

ro

20 Jan, 2026 20:39 172 Marime text
Sursa foto: Unsplash





Astăzi, 20 ianuarie, Comisia Europeană (CE) a adoptat noua Strategie a UE de combatere a rasismului, solicitând o Europă fără rasism, în care persoanele să poată prospera, să poată participa pe deplin în societate și să contribuie la stabilitatea și prosperitatea acesteia.

Strategia se bazează pe Planul de acțiune al UE de combatere a rasismului pentru perioada 2020-2025. În ultimii cinci ani, UE a înregistrat progrese semnificative în combaterea rasismului, în special prin abordarea barierelor create de discriminarea rasială și prin integrarea eforturilor de combatere a rasismului în toate politicile relevante ale UE. În pofida acestor progrese, cel mai recent Eurobarometru privind discriminarea arată că aproape doi din trei cetățeni consideră în continuare că discriminarea rasială este o problemă larg răspândită în țările lor.


Conform unui comunicat al CE, noua strategie va consolida punerea în aplicare a legislației existente în materie de combatere a discriminării. Aplicarea Directivei privind egalitatea rasială din 2000 va fi evaluată pentru a identifica lacunele în materie de punere în aplicare și pentru a lua în considerare sancțiuni mai severe acolo unde este necesar. Cadrul de combatere a discursurilor de incitare la ură și a infracțiunilor motivate de ură va fi consolidat, în special prin capacitarea persoanelor, prin asigurarea drepturilor victimelor prin intermediul legislației UE existente, cum ar fi Directiva privind drepturile victimelor, și prin luarea în considerare a armonizării definițiilor infracțiunilor motivate de ură în mediul online, respectând totodată pe deplin libertatea de exprimare. Strategia va sprijini, de asemenea, organismele de promovare a egalității din statele membre să își desfășoare activitatea vitală, asigurând respectarea standardelor.

De asemenea, va fi lansată o campanie la nivelul UE privind egalitatea pentru a sensibiliza și a implica cetățenii din întreaga UE în promovarea incluziunii. Inițiativele în curs vor contribui la asigurarea accesului egal în domenii-cheie precum educația, ocuparea forței de muncă, locuințele și asistența medicală. De exemplu, Comisia va sprijini statele membre să elimine prejudecățile din practicile de asistență medicală și să îmbunătățească accesul la oportunități de angajare. De asemenea,

Comisia va efectua un studiu pentru a evalua riscurile și soluțiile în ceea ce privește locuințele pentru grupurile cele mai vulnerabile. Strategia va contribui, de asemenea, la îmbunătățirea colectării, analizei și utilizării datelor privind egalitatea, în conformitate cu cadrele legislative naționale, pentru a înțelege și a combate mai bine discriminarea.



Citește și
Comisia Europeană propune un nou pachet de măsuri pentru consolidarea securității cibernetice a UE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii