Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:46 04 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Celebru actor, vizat de o plângere pentru agresiune sexuală. Ce spune avocatul actorului

ro

23 Dec, 2023 15:01 947 Marime text
Actorul american Vin Diesel a fost acuzat de agresiune sexuală de către o fostă asistentă, potrivit unei plângeri în civil depuse joi la un tribunal californian, însă vedeta din "Fast & Furious" neagă cu tărie acuzaţiile, informează AFP.

Faptele în cauză ar data din 2010 şi ar fi avut loc într-o cameră de hotel din Atlanta, în sud-estul Statelor Unite, în timpul filmărilor la cel de-al cincilea episod din saga "Fast & Furious".

Reclamanta, Asta Jonasson, care tocmai fusese angajată de echipa de filmare a peliculei, a fost trimisă să îl ajute pe actor să părăsească hotelul la primele ore ale dimineţii, evitând paparazzi.

"În timp ce se afla singură cu el în apartamentul hotelului, Vin Diesel a agresat-o sexual, pipăindu-i sânii şi sărutând-o. Jonasson s-a luptat să se elibereze din strânsoarea lui, în timp ce îi repeta 'nu'", se arată în plângere, precizând că actorul a încercat apoi să îi scoată lenjeria intimă.

Potrivit documentului, reclamanta - care a renunţat la dreptul de a-şi păstra anonimatul - a fugit apoi în baie, urmărită de Vin Diesel, pe numele real Mark Sinclair Vincent.

Actorul a forţat-o apoi să îl atingă, înainte de a o imobiliza la perete şi de a se masturba în faţa ei.

Reclamanta susţine că a fost concediată telefonic a doua zi după incident de către Samantha Vincent, sora actorului şi directoarea companiei care o angajase.


"Vin Diesel neagă categoric aceste acuzaţii în totalitate", a declarat avocatul starului, Bryan Freedman, într-un comunicat citat de revista de specialitate Variety. "Este pentru prima dată când aude de această plângere, care datează de 13 ani şi este făcută de o persoană care ar fi lucrat pentru actor doar nouă zile", a adăugat avocatul actorului.


Asta Jonasson, care susţine că a găsit curajul să depună mărturie datorită mişcării #MeToo, îi dă în judecată pe actor, pe sora sa şi pe companiile acestora pentru daune, ale căror sume nu au fost precizate.

Recenta prelungire de către justiţia californiană a termenelor de prescripţie pentru infracţiuni sexuale i-a permis reclamantei să depună plângere, notează AFP.



Sursa: Agerpres.ro. 


Citește și:

Celebru actor agresat în propria casă!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii