Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:27 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

”Camionul ucigaș” Plouă cu plângeri împotriva statului francez și a municipalității, din cauza deficiențelor în materie de securitate

ro

26 Jul, 2016 23:08 1459 Marime text
Justiția franceză a înregistrat primele plângeri din partea familiilor victimelor atentatului din 14 iulie de la Nisa (sud-est) împotriva statului francez și a primăriei orașului, din cauza deficiențelor în materie de securitate, a afirmat astăzi o sursă judiciară, după cum spun cei de la AFP.
  
''Patru plângeri au fost deja înregistrate, altele sunt în curs de examinare'', a declarat pentru AFP Jean-Michel Prętre, procuror din Nisa. Reclamanții sunt persoane care erau aproape de locul atentatului sau rude ale minorilor care se aflau în acea zonă, a precizat procurorul.
 
Atentatul de la Nisa, comis de un tunisian aflat la volanul unui camion închiriat care a intrat în mulțime pe Promenade des Anglais, s-a soldat cu 84 de morți și peste 350 de răniți.
 
Din 14 iulie și de la afirmațiile făcute a doua zi de premierul francez Manuel Valls, potrivit cărora nici o deficiență nu poate fi imputată forțelor de ordine însărcinate cu securitatea la festivitățile cu ocazia Zilei Naționale a Franței, polemica nu a încetat. Ea se referă la o presupusă insuficiență a efectivelor de polițiști, care, printre altele, nu au putut crea baraje eficiente pentru a interzice orice circulație pe promenadă, rezervată pietonilor pentru a asista la focul de artificii, relatează agerpres.ro.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii