Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:56 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alertă pe Marea Neagră! O navă comercială sub pavilion panamez a fost scufundată de tiruri de rachete ruse

ro

17 Mar, 2022 09:30 3528 Marime text
Marea Neagră. Foto cu rol ilustrativ: ZIUA de ConstanțaO navă comercială sub pavilion panamez a fost scufundată de tiruri de rachete ruse în Marea Neagră.

De asemenea, alte două vase sunt avariate, după cum a anunţat miercuri şeful Autorităţii maritime din Panama, Noriel Arauz, transmite AFP citat de Agerpres.ro

Echipajele navelor sunt în siguranţă, a precizat acesta.

''Ştim că trei ambarcaţiuni (sub pavilion panamez) au fost victime ale atacurilor cu rachete ruse. Una dintre aceste nave s-a scufundat, iar celelalte două plutesc, dar au suferit pagube materiale'', a declarat Arauz în faţa presei.


Forţele navale ruse interzic unui număr de 200 până la 300 de nave comerciale ale diferitelor ţări să ''iasă din Marea Neagră'', a denunţat şeful Autorităţii maritime panameze.

Zece nave sub pavilion panamez, transportând în special cereale, şi cei aproximativ 150 de membri ai echipajelor lor sunt blocaţi în Marea Neagră.

Sursa: Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii